ANRE: Prosumatorii cu instalaţii de până la 200 kW vor fi compensaţi cantitativ

Prosumatorii cu instalaţii de până la 200 kW vor fi compensaţi cantitativ până la 31 decembrie 2030, iar cei cu instalaţii între 200 şi 500 de kW vor vinde energia la preţul mediu din PZU, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).
AGERPRES - J, 24 feb. 2022, 15:28
ANRE: Prosumatorii cu instalaţii de până la 200 kW vor fi compensaţi cantitativ

Reprezentanţii ANRE spun că încurajează creşterea numărului de prosumatori prin noile reguli aprobate pentru comercializarea energiei electrice produse în centrale electrice din surse regenerabile cu putere electrică instalată de cel mult 400 kW.

„În vederea asigurării cadrului de reglementare necesar implementării efective a mecanismelor de compensare cantitativă şi de regularizare financiară nou instituite pentru prosumatori, în şedinţa Comitetului de Reglementare ce a avut loc în data de 23.02.2022, a fost aprobată Metodologia de stabilire a regulilor de comercializare a energiei electrice produsă în centrale electrice din surse regenerabile cu putere electrică instalată de cel mult 400 kW pe loc de consum aparţinând prosumatorilor prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 15/2022”, se arată în comunicat.

Astfel, prosumatorii care deţin centrale electrice de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie cu puteri electrice instalate de cel mult 400 kW pe loc de consum şi care nu beneficiază de sistemul de promovare prin certificate verzi pot vinde prin mecanismele de compensare/regularizare prevăzute la art. 73, 1 alin. (3) sau (4) din Legea nr. 123/2012, după caz, energia electrică produsă din acestea şi livrată în reţelele electrice furnizorilor de energie electrică cu care aceştia, în calitate de consumatori finali, au încheiat/încheie contract de furnizare a energiei electrice.

Potrivit noilor reglementări, prosumatorii care deţin unităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu putere instalată de cel mult 400 kW pe loc de consum pot vinde energia electrică produsă şi livrată în reţeaua electrică furnizorilor de energie electrică cu care aceştia au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice, conform reglementărilor ANRE.

La solicitarea prosumatorilor care produc energie electrică în unităţi de producere a energiei electrice cu o putere instalată de până în 200 kW pe loc de consum, furnizorii de energie electrică cu care au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice sunt obligaţi să realizeze în factura prosumatorilor o compensare cantitativă între energia electrică produsă şi livrată în reţea şi cea consumată şi să reporteze în facturile prosumatorilor diferenţa de energie electrică dintre cantitatea livrată şi cea consumată, în situaţia în care cantitatea de energie produsă şi livrată în reţea este mai mare decât cantitatea de energie electrică consumată, prosumatorii putând utiliza cantitatea de energie electrică reportată pe o perioadă de maximum 24 de luni de la data facturării.

La solicitarea prosumatorilor care produc energie electrică în unităţi de producere a energiei cu o putere instalată între 200 kW şi 400 kW pe loc de consum şi cu care au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice, furnizorii de energie electrică sunt obligaţi să achiziţioneze energia electrică produsă şi livrată la un preţ egal cu preţul mediu ponderat înregistrat în Piaţa pentru Ziua Următoare în luna în care a fost produsă energia respectivă şi să realizeze în factura prosumatorilor regularizarea financiară între energia electrică livrată şi energia electrică consumată din reţea.

Compensarea cantitativă a prosumatorilor cu instalaţii cu o putere de până în 200 kW pe loc de consum, va fi acordată până la data de 31 decembrie 2030, în contextul măsurilor şi acţiunilor legate de atingerea angajamentelor privind ponderea energiei din surse regenerabile în 2030 precizate în Planul Naţional Energie şi Schimbări Climatice, conform unei metodologii ANRE, iar după această perioadă prosumatorii respectivi pot vinde energia electrică produsă în condiţiile prevăzute pentru prosumatorii cu capacităţi instalate între 200 kW şi 400 kW, pe loc de consum.

Operatorii de distribuţie asigură achiziţionarea, montarea, sigilarea, verificarea, citirea şi, dacă este cazul, înlocuirea grupurilor de măsurare a energiei electrice produse, amplasate în instalaţiile utilizatorilor, conform reglementărilor ANRE.

Metodologia vine în sprijinul clienţilor finali care au calitatea de prosumatori, în sensul că aceştia au asigurată energia electrică produsă pentru consum propriu, dar şi comercializarea energiei electrice excedentare produse din surse regenerabile şi livrată în reţeaua electrică, în condiţiile în care, ca urmare a producţiei reduse de energie electrică şi caracterului uşor impredictibil care nu în toate cazurile se suprapune cu consumul şi în lipsa unei reglementări în acest sens, aceştia ar întâmpina dificultăţi în comercializarea cantităţilor de energie electrică care exced consumul propriu al acestora, mai spun oficialii ANRE.

Te-ar mai putea interesa și
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, după loviturile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului.......
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
Compania românească Parapet, contractor EPC în sectorul energiei regenerabile, este pe cale să finalizeze un nou parc ...
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de eleve se aflau în unitate când a fost lovită
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de ...
Cel puţin 57 de eleve au fost ucise într-un atac aerian în sudul Iranului, după ce Israelul şi Statele Unite au început ...
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni sâmbătă la ora 21:00 GMT (16:00 la New York) pentru a discuta ...