Ponta va efectua o vizită în Lituania, ţară care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE

Trimisul special al AGERPRES, Victoria Vioară, transmite: Premierul Victor Ponta a declarat marţi, într-un interviu acordat AGERPRES, că va efectua o vizită în Lituania, stat care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, pentru a discuta cu oficialii de la Vilnius despre subiectele importante pentru România, între care şi aderarea la Schengen.
Economica.net - mar, 02 iul. 2013, 19:24
Ponta va efectua o vizită în Lituania, ţară care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE

„Voi face şi o vizită în Lituania, pentru a mă întâlni cu primul-ministru şi cu preşedinta Lituaniei, tocmai pentru a discuta lucrurile de agendă semestrială importante pentru România. Eu cred că pentru România în acest semestru cel mai important este să beneficiem de faptul că am deblocat fondurile europene – aceea e prioritatea zero – să fim mult mai implicaţi în deciziile la nivel european, pentru că se iau decizii în perioada următoare legate de Uniunea Bancară şi Monetară, de celelalte politici comune”, a afirmat Victor Ponta.

Şeful Guvernului şi-a exprimat încrederea că România va fi primită în spaţiul Schengen când progresele făcute de ţara noastră vor fi „clare pentru toată lumea”. „Sigur, o să vedem la sfârşitul anului: dacă se ia o decizie pozitivă privind Schengen, cu atât mai bine, dar nu cred că trebuie să fie tot timpul punctul numărul unu pe agenda României. Trebuie să fim mai echilibraţi şi, odată ce progresele noastre în toate domeniile sunt clare pentru toată lumea, cred că decizia va veni”, a adăugat Ponta.

Reprezentantul permanent al Lituaniei la UE, Raimundas Karoblis, a estimat recent că s-ar putea ca aderarea României şi Bulgariei la Schengen să nu fie printre priorităţile preşedinţiei semestriale lituaniene a Consiliului UE.

Pe de altă parte, ambasadorul Lituaniei la Bucureşti, Vladimir Jarmolenko, a afirmat recent, într-un interviu acordat AGERPRES, că ţara sa şi-a propus să lucreze îndeaproape cu România şi Bulgaria – pe de o parte – şi cu instituţiile UE şi statele membre care se opun aderării celor două ţări la spaţiul Schengen, cu scopul de a evita un impas în Consiliul European.

Te-ar mai putea interesa și
Hidroelectrica intră în iarnă cu lacurile pline sub 50%, printre cele mai mici niveluri din ultimele trei decenii
Hidroelectrica intră în iarnă cu lacurile pline sub 50%, printre cele mai mici niveluri din ultimele trei decenii
Pe fondul debitului mic al Dunării, care a afectat și propria sa producție de energie pe lângă oprirea ambelor unități nucleare, Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică......
Bulgaria: Iliana Iotova, adeptă a dialogului cu Moscova, a câştigat alegerile prezidenţiale (exit-poll-uri)
Bulgaria: Iliana Iotova, adeptă a dialogului cu Moscova, a câştigat alegerile prezidenţiale (exit-poll-uri)
 Preşedinta la final de mandat Iliana Iotova, care pledează pentru dialog cu Moscova pentru a pune capăt războiului ...
Germania: Ministrul Educației promite să-i asculte pe tineri după protestele din mai multe orașe
Germania: Ministrul Educației promite să-i asculte pe tineri după protestele din mai multe orașe
Ministrul german al Educației Karin Prien a condamnat duminică revoltele care au urmat protestelor tinerilor în mai multe ...
Top constructori autostrăzi: Makyol, Danlin XXL și Pizzarotti – Retter au avut cele mai mari progese în ultimele două luni
Top constructori autostrăzi: Makyol, Danlin XXL și Pizzarotti – Retter au avut cele mai mari progese în ultimele ...
Turcii de la Makyol domină topul constructorilor de autostrăzi din România, după progresele din șantiere din lunile ...