Ministerul Muncii a semnat cu Banca Mondială un contract de consultanță pentru îmbunătăţirea sistemului public de pensii

România a semnat, luni, contractul de asistenţă cu Banca Mondială pentru îmbunătăţirea sistemului public de pensii, a anunţat, pe Facebook, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Marius Budăi.
AGERPRES - lun, 28 feb. 2022, 21:37
Ministerul Muncii a semnat cu Banca Mondială un contract de consultanță pentru îmbunătăţirea sistemului public de pensii

„Am semnat, astăzi, contractul de asistenţă cu Banca Mondială, jalon în PNRR, pentru oferirea de consultanţă în vederea îmbunătăţirii Legii 127/2019, privind sistemul public de pensii din România. Aşa cum am promis, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale este implicat în aplicarea PNRR şi continuă, în acelaşi timp, diligenţele pe lângă oficialii europeni, în vederea ajustării anumitor prevederi din PNRR, care încorsetează eliminarea inechităţilor identificate, în prezent, în practică, din cauza neaplicării integrale a Legii 127/2019”, a precizat Budăi.

Potrivit ministrului, valoarea contractului încheiat cu Banca Mondială este de 1,5 milioane de euro, „ceea ce înseamnă că restul de 2,5 milioane de euro, dintre cele 4 milioane de euro prevăzute în PNRR pentru consultanţa pentru pensii, rămân la dispoziţia României”.

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s a evitat să acorde un rating nou Franței și așteaptă ca situația în țară să se clarifice
Moody’s a evitat să acorde un rating nou Franței și așteaptă ca situația în țară să se clarifice
Moody's s-a abţinut vineri, contrar aşteptărilor generale, de la orice acţiune cu privire la ratingul datoriei franceze, menţinându-şi de facto ratingul la Aa3 cu o perspectivă negativă,......
Un bloc de opt etaje din Drumul Taberei a fost evacuat, după ce o crăpătură a fost observată între două scări. Imobilul este încadrat în categoria de risc seismic
Un bloc de opt etaje din Drumul Taberei a fost evacuat, după ce o crăpătură a fost observată între două scări. Imobilul ...
Locatarii unui bloc cu opt etaje şi 36 de apartamente din Bucureşti au fost evacuaţi, sâmbătă, după ce a fost semnalată ...
Premieră. Cum poate omul să rămână stăpân într-un viitor al AI? S-a lansat conceptul de „capital de autonomie economică”
Premieră. Cum poate omul să rămână stăpân într-un viitor al AI? S-a lansat conceptul de „capital de autonomie ...
Cum va putea omul să rămână stăpân într-un viitor deloc îndepărtat în care Inteligența Artificială (AI) va fi ...
INHGA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va crește ușor până la 1.400 mc/s, dar va rămâne cu mult sub media multianuală a lunii octombrie
INHGA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va crește ușor până la 1.400 mc/s, dar va rămâne cu mult sub media multianuală ...
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar la 1.300 mc/s în următoarele cinci zile, ...