Finanţele vor să emită în luna iulie titluri de stat în valoare de 1,76 mld. lei şi 150 mil. euro

Ministerul Finanţelor Publice a programat pentru luna iulie emisiuni de titluri de stat de 1,76 miliarde lei şi, respectiv, de 150 milioane euro, în condiţiile în care în această lună ajung la scadenţă titluri de 3,778 miliarde lei.
Economica.net - mie, 03 iul. 2013, 11:42
Finanţele vor să emită în luna iulie titluri de stat în valoare de 1,76 mld. lei şi 150 mil. euro

Trezoreria a stabilit pentru luna iulie o singură emisiune de certificate de trezorerie, cu valoare indicativă de 300 milioane lei şi maturitate de şase luni, şi patru operaţiuni pentru vânzare de obligaţiuni cu scadenţe de doi şi, respectiv, cinci ani.

Valoarea cumulată a emisiunilor de obligaţiuni este de 1,46 miliarde lei, din care 60 milioane lei reprezintă suma vizată în două licitaţii suplimentare pentru oferte necompetitive, la care cumpătărorii acceptă randamentul plătit la licitaţiile derulate cu o zi înainte.

Prima licitaţie este programată pentru 8 iulie, când Finanţele vor să vândă obligaţiuni cu maturitate de cinci ani în valoare de 300 milioane lei, iar pe 9 iulie urmează o licitaţie suplimentară pentru oferte necompetitive, cu o valoare indicativă de 30 milioane lei.

Ministerul Finanţelor Publice a stabilit pentru luna iulie şi o licitaţie pentru vânzare de obligaţiuni cu scadenţă în februarie 2016, prin care vrea să atragă 150 milioane euro. Această operaţiune va avea loc în data de 18 iulie.

În luna iunie, Finanţele au vândut titluri de stat de 2,148 miliarde lei, suma reprezentând peste 70% din valoarea vizată, de aproape 3 miliarde lei. Suma mai mică a emisiunilor din luna iunie a fost determinată de creşterea randamentelor solicitate de investitori şi bănci, care a dus chiar la respingerea ofertelor la ultimele două licitaţii.

Randamentele au urcat constant de la începutul lunii iunie, ca urmare a scăderii expunerii investitorilor străini pe obligaţiuni emise de statele emergente şi, implicit, pe cele în lei, în contextul intenţiei băncii centrale a SUA de a încheia gradual programul de achiziţie de obligaţiuni.

De la începutul anului, Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat de pe piaţa internă 26,818 miliarde lei, la care se adaugă emisiuni în valută, interne şi externe, de 1,084 miliarde de euro şi 1,5 miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...