Rusia – Banca Centrală a vândut 2.390 miliarde de ruble la o licitaţie repo de o zi

Banca Centrală a Rusiei a anunţat marţi că a vândut 2.390 miliarde de ruble (26 miliarde de dolari) la o licitaţie repo de o zi, în condiţiile în care încearcă să menţină o anumită stabilitate financiară, după ce a decis luni să majoreze dobânda de bază de la 9,50% la 20%, pentru a contracara riscurile deprecierii rublei şi inflaţia ridicată, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 01 mart. 2022, 14:15
Rusia - Banca Centrală a vândut 2.390 miliarde de ruble la o licitaţie repo de o zi

Nu a existat nicio limită la licitaţia „de reglaj fin” de marţi, care are ca obiectiv sprijinirea băncilor cu lichidităţi, după ce sancţiunile impuse Rusiei în urma invadării Ucrainei au vizat instituţiile financiare şi au dus la prăbuşirea rublei, scrie Agerpres.

Administraţia preşedintelui Joe Biden a interzis luni persoanelor fizice şi companiilor americane să facă afaceri cu Banca Centrală a Rusiei, Fondul suveran de investiţii al Rusiei şi Ministerul rus de Finanţe.

Deciziile adoptate de Departamentul american al Trezoreriei vor conduce practic la „imobilizarea imediată” a activelor Băncii centrale a Rusiei deţinute în SUA sau de cetăţenii americani, se precizează într-un comunicat al Trezoreriei americane.

Restricţiile adoptate de SUA şi UE cu privire la activele Băncii Centrale a Rusiei vor imobiliza aproape jumătate din fondurile de război ale lui Putin, a estimat un purtător de cuvânt al Trezoreriei americane.

Oficialii americani estimează că Putin dispune de rezerve valutare în valoare de aproximativ 630 miliarde de dolari, iar măsurile anunţate luni sunt destinate să îi limiteze capacitatea de a vinde aceste rezerve pentru a reduce presiunile de finanţare apărute pe piaţa internă din Rusia.

Aceasta este ultima lovitură în cadrul sancţiunilor financiare adoptate de Occident împotriva Rusiei după invadarea Ucrainei şi este destinată să lovească sistemul financiar rusesc şi aşa slăbit.

Te-ar mai putea interesa și
Pasaj Victoria – Licitaţie pentru consolidarea construcţiei
Pasaj Victoria – Licitaţie pentru consolidarea construcţiei
Administraţia Străzilor anunţă licitaţie pe SEAP pentru consolidarea şi reabilitarea Pasajului Victoriei. Valoarea totală estimată a contractului este de 138.101.175 lei....
Cum schimbă stocarea energiei rentabilitatea investițiilor în parcuri fotovoltaice din România (P)
Cum schimbă stocarea energiei rentabilitatea investițiilor în parcuri fotovoltaice din România (P)
Pentru investitorii care vor să intre pe piața energiei regenerabile, un proiect fotovoltaic poate părea o investiție ...
Fostul sediu al Alpha Bank de pe Calea Dorobanți, cumpărat de Global Vision. Clădirea intră în renovare
Fostul sediu al Alpha Bank de pe Calea Dorobanți, cumpărat de Global Vision. Clădirea intră în renovare
Global Vision a finalizat achiziția unei clădiri de birouri din zona Dorobanți din Capitală, unde în trecut a funcționat ...
Record – Preţurile grâului a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Record – Preţurile grâului a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Cotaţia grâului la bursa de cereale de la Chicago a urcat miercuri la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, pe fondul ...