Morsi şi responsabili islamişti au primit interdicţia de a părăsi Egiptul

Preşedintele egiptean Mohamed Morsi şi mai mulţi lideri ai Fraţilor Musulmani au primit miercuri interdicţia de a părăsi Egiptul, în cadrul unei anchete privind un caz de evadare din închisoare din 2011, au indicat surse de securitate, relatează AFP.
Economica.net - mie, 03 iul. 2013, 16:39
Morsi şi responsabili islamişti au primit interdicţia de a părăsi Egiptul

Responsabili ai aeroportului din Cairo au confirmat pentru agenţia franceză că au primit ordinul de a împiedica plecarea unor responsabili islamişti, printre care liderul suprem al puternicei confrerii, Mohamed Badie, şi adjunctul său, Khairat el-Shater.

ABC News a relatat pe contul de Twitter că, potrivit postului egiptean de televiziune Al Hayat, preşedintele egiptean Mohamed Morsi se află în arest la domiciliu. Informaţia nu a fost confirmată încă.

Potrivit Reuters, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Morsi a spus că la Cairo este în desfăşurare o lovitură militară de stat. Consilierul a mai afirmat că se aşteaptă ca armata şi poliţia să-i înlăture cu forţa pe demonstranţii pro-Morsi.

Ultimatumul armatei egiptene, care a ameninţat că va impune ‘propria foaie de parcurs’ preşedintelui islamist Mohamed Morsi, a expirat miercuri. Şeful statului nu a dat niciun semn că vrea să plece, însă a făcut apel la un guvern ‘de consens’.

Ultimatumul de 48 de ore dat luni lui Morsi pentru a se plia ‘revendicărilor poporului’, aluzie la manifestaţiile de masă în care se cere plecarea sa, s-a încheiat la ora 14:30 GMT.

Armata, angajată în discuţii cu responsabili ai opoziţiei şi demnitari religioşi în încercarea de a scoate ţara din cea mai gravă criză de după căderea regimului Hosni Mubarak în februarie 2011, a promis să publice un comunicat după reuniune, fără a preciza totuşi o oră exactă.

Acuzat de detractorii săi că vrea să instaureze un regim autoritar în favoarea Fraţilor Musulmani din rândul cărora provine, Morsi a făcut la un moment dat un apel pe pagina sa oficială de Facebook la ‘formarea unui guvern de coaliţie şi de consens pentru a organiza alegeri legislative în viitor’.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...