Cîţu: Proiectele pentru energia nucleară şi explorarea gazelor naturale din Marea Neagră vor fi accelerate

Proiectele pentru energia nucleară şi pentru explorarea gazelor naturale din Marea Neagră vor fi accelerate şi prin aceste două proiecte se poate asigura securitatea energetică, a afirmat, miercuri, preşedintele Senatului, liberalul Florin Cîţu.
AGERPRES - mie, 02 mart. 2022, 12:55
Cîţu: Proiectele pentru energia nucleară şi explorarea gazelor naturale din Marea Neagră vor fi accelerate

„O măsură prezentată ieri (n.r. – marţi) de preşedintele Iohannis este ceea ce eu am tot cerut – să fim securizaţi energetic până în 2026. Preşedintele României a şi dat direcţiile de investiţii. Ştiţi foarte bine – energie nucleară, deja avem proiectele semnate cu Statele Unite şi în acelaşi timp trebuie urgentat proiectul de exploatare a gazelor din Marea Neagră. Cu cele două sunt sigur că vom putea să fim independenţi sau să securizăm energetic. Cu siguranţă vor fi accelerate. Pentru anul acesta avem gazele asigurate. Avem timp acum şi sunt sigur că ministrul Energiei asta face în acest moment – pregăteşte resursele pentru anul viitor”, a declarat Cîţu la Senat.

El a amintit că legea off-shore reprezintă „o prioritate”.

„Am câştigat ceva timp prin faptul că tranzacţia pe care o face ROMGAZ nu este încă finalizată. Mai avem ceva timp pentru a ne asigura că detaliile finale pe legea off-shore sunt deja făcute. (…) PNL susţine deja varianta pe care deja a prezentat-o Ministerul Energiei, cu 60% din venituri către statul român, 40% către celelalte părţi. De aici pornim, mai sunt şi alte detalii la care se lucrează”, a adăugat şeful Senatului.

Liderul PNL a subliniat necesitatea alocării unui procent de 2% din PIB pentru energie.

„Vedeţi de ce este important să ai o economie puternică. Totul este despre finanţare: cu cât avem resurse alocate mai rapid, şi de aceea eu susţin să avem alocate în fiecare an un procent din PIB, 2% din PIB pentru energie, cu atât proiectul poate să înceapă mai repede. Întotdeauna, toate aceste proiecte: legea offshore şi acesta ţine de finanţare. Cu cât ai o economie mai puternică, cu atât poţi să ai aceste proiecte mai bine făcute. De aceea, nu vreau să critic pe nimeni, nici să arăt cu degetul, dar uitându-mă la primele două luni ale acestui an, gestionarea economiei este suboptimală. Ar trebui să facem mai bine. M-am uitat la execuţia bugetară, am avut ceva venituri în plus şi, totuşi, avem un deficit în prima lună, mai puţini bani alocaţi la investiţii, mai puţin TVA rambursabil pentru companii. Arată clar o administrare suboptimală şi, repet, nu vreau să arăt cu degetul sau să critic pe cineva, dar se poate face mai bine, pentru că ai nevoie de o economie puternică în această perioadă pentru investiţii”, a mai spus Cîţu.

Te-ar mai putea interesa și
PPC Energie a lansat Bright Friday! Oferte la electricitate și gaze, reduceri de până la 2.016 lei la electrocasnice
PPC Energie a lansat Bright Friday! Oferte la electricitate și gaze, reduceri de până la 2.016 lei la electrocasnice
La PPC Energie este în plină desfășurarea campania Bright Friday, prin care furnizorul de energie le propune clienților casnici noi prețuri promoționale la energie electrică și gaze......
Profitul net al Romgaz a scăzut cu 9%, la 2,2 miliarde de lei
Profitul net al Romgaz a scăzut cu 9%, la 2,2 miliarde de lei
Profitul net consolidat înregistrat de Grupul Romgaz în perioada de 9 luni încheiată la 30 septembrie 2026 a fost de ...
Turismul din Deltă nu mai numără turiști, ci nopți
Turismul din Deltă nu mai numără turiști, ci nopți
Turismul din Delta Dunării se joacă în câteva luni pe an, iar turiștii stau puțin. Unii operatori care țin porțile ...
Fermierii afectați de secetă vor primi mai puțini bani. Bugetul alocat este de 1,5 ori mai mic decât valoarea cererilor
Fermierii afectați de secetă vor primi mai puțini bani. Bugetul alocat este de 1,5 ori mai mic decât valoarea cererilor
Peste 53.900 de fermieri vor beneficia de sprijinul financiar de urgență pentru culturile afectate de secetă. Plățile ...