Salariile din Grecia au fost reduse cu încă 10% în primul trimestru din 2013

După trei ani de măsuri de austeritate, care au vizat majorarea taxelor şi scăderea pensiilor, angajaţii din sectorul privat al Greciei s-au confruntat anul trecut cu încă o reducere de 10% a salariilor, deoarece firmele private au micşorat remuneraţiile după ce Guvernul a procedat la fel cu angajaţii din sectorul de stat, transmite site-ul greekreporter.com.
Economica.net - J, 04 iul. 2013, 08:51
Salariile din Grecia au fost reduse cu încă 10% în primul trimestru din 2013

Unii pensionari, afectaţi deja de reducerea pensiilor, au fost informaţi că vor pierde şi mai mulţi bani în acest an, deşi premierul Antonis Samaras a dat asigurări că nu vor mai fi adoptate măsuri suplimentare de austeritate.

Oficiul central de statistică din Grecia (ELSTAT) a anunţat că în primul trimestru din 2013 indicele privind salariile a scăzut cu 10,09%, comparativ cu perioada similară din 2012 şi faţă de un declin de 7,76% în primele trei luni din 2011.

Măsurile de austeritate au înrăutăţit recesiunea cu care se confruntă Grecia de şase ani şi au dus la o creşterea ratei şomajului la nivelul record de 27,4%, aproximativ 1,3 milioane de angajaţi din sectorul privat fiind şomeri. Până când Antonis Samaras nu a închis postul naţional de televiziune ERT la 1 iunie, toţi cei 2.656 angajaţi fiind concediaţi, nici un angajat de la stat nu a fost trimis în şomaj, susţine greekreporter.com. Noile date nu includ fermierii şi angajaţii din sectorul de stat din Sănătate şi Educaţie.

Conform ELSTAT, indicele privind salariile a scăzut cu 4,25% în 2011 şi cu 5,52% în 2012. Indicele este calculat pe baza salariilor brute pentru orele lucrate. Salariile brute includ salariile, bonusurile şi plăţile speciale (cadouri de Crăciun şi de Paşti, plăţi pentru vacanţe şi orice formă de bonus care nu e plătită regulat) şi plata pentru zilele care nu au fost lucrate (zile libere, concedii, concediu pentru sarcină, boală, plăţi pentru şomaj).

Miercuri, mai mulţi oficiali din Ministerul de Finanţe de la Atena au declarat pentru Reuters că Grecia nu poate îndeplini ţintele de reformă a sectorului public dar cu toate acestea se aşteaptă să ajungă la un acord cu creditorii internaţionali cu privire la toate celelalte subiecte, la reuniunea de luni a Eurogrupului.

UE şi FMI au avertizat Grecia că are la dispoziţie până vineri pentru a-i convinge că poate îndeplini condiţiile impuse în schimbul pachetului de asistenţă financiară, pentru a obţine următoarea tranşă de 8,1 miliarde de euro.

Autorităţile de la Atena au ratat deja un termen limită fixat pentru luna iunie privind plasarea a 12.500 de angajaţi din sectorul public într-o ‘schemă de mobilitate’, în cadrul căreia urmează să fie transferaţi sau concediaţi în decurs de un an, iar oficialii greci susţin că nu vor putea ajunge la un acord cu privire la acest subiect până luni.

Atena trebuie să finalizeze discuţiile cu creditorii internaţionali până la mijlocul lunii pentru a se asigura că va primi o nouă tranşă din programul de ajutor, bani de care are nevoie pentru a răscumpăra obligaţiuni în valoare de aproximativ 2,2 miliarde de euro care ajung la maturitate în luna august.

Miniştrii de Finanţe din zona euro urmează să se întâlnească luni, 8 iulie, pentru a discuta situaţia din Grecia. Pentru a presa Atena să adopte reforme, reprezentanţii UE, BCE şi FMI ar putea refuza deblocarea întregii sume într-o singură tranşă şi ar putea-o împărţi în mai multe rate lunare.

Te-ar mai putea interesa și
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația va continua să crească până la sfârșitul anului. Leul rămâne vulnerabil – economiști șefi
Inflația pe luna septembrie, în creștere ușoară față de august, modifică previziunile economiștilșor șefi din bănci pentru finalul lui 2026. Dacă ING Bank spune că inflația va crește......
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar pensia de stat pe încă trei ani
RECORD. Crește numărul pensionarilor privați, crește și pensia Pilon 2: Peste 100.000 de români au încasat suplimentar ...
Peste 100.000 de români au încasat o pensie privată medie echivalentă cu pensia minimă de stat pe trei ani, începând ...
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici cantități din 1995 încoace
Premieră a ultimilor ani. Am depășit Franța la producția de porumb într-un an în care Europa a recoltat cele mai mici ...
Europa va produce anul acesta cea mai mică cantitate de porumb din 1994/1995 încoace, când blocul comunitar avea mai puține ...
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău.