Recentele atacuri ruse din Ucraina sunt „extrem de îngrijorătoare” – ministrul francez al afacerilor europene

Ministrul francez al afacerilor europene, Clement Beaune, a spus vineri că Uniunea Europeană trebuie să rămână fermă în timp ce atacurile ruse din Ucraina se intensifică "extrem de îngrijorător", transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 04 mart. 2022, 09:53
Recentele atacuri ruse din Ucraina sunt

„Se poate vedea că atacurile se intensifică, ceea ce este extrem de îngrijorător şi grav”, a declarat Beaune presei la sosirea la reuniunea miniştrilor de externe din UE de la Arles, din sudul Franţei.

Responsabilul francez a adăugat că este prea devreme pentru evaluarea consecinţelor incendiului izbucnit în preajma celei mai mari centrale nucleare din Europa, cea de la Zaporojie, din sud-estul Ucrainei.

Ucraina a anunţat că forţele ruse au atacat centrala de la Zaporojie în zorii zilei de vineri, provocând un incendiu la o clădire de cinci etaje aflată lângă centrala nucleară. Ulterior, echipele de intervenţie ucrainene au anunţat că au reuşit să stingă incendiul, iar autorităţile locale au spus că forţele militare ruse au preluat controlul asupra centralei.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), care a citat autorităţile locale de reglementare în domeniul nuclear, a afirmat vineri că incendiul provocat de bombardamentele ruse la Zaporojie nu a afectat „echipament esenţial”, iar nivelul radiaţiilor este neschimbat.

La rândul său, secretara pentru energie a SUA, Jennifer Granholm, a declarat că nu există „indicaţii” privind creşterea nivelului de radiaţii la centrala de la Zaporojie, care furnizează peste o cincime din totalul electricităţii generate în Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
Angajații Profi au devenit cei mai productivi din retailul alimentar
Angajații Profi au devenit cei mai productivi din retailul alimentar
Productivitatea angajaților din retailul alimentar a crescut anul trecut și cu 43% față de 2024, majoritatea jucătorilor mari din această piață având creșteri pe acest segment. În......
Ce bănci dau cele mai mari sume la creditele fără garanții pentru refinanțare? Care sunt cele mai mari perioade pe care poți extinde creditul
Ce bănci dau cele mai mari sume la creditele fără garanții pentru refinanțare? Care sunt cele mai mari perioade pe care ...
Creditele de consum, fără garanții, dar cu destinația refinanțare, în general, au ajuns să fie acordate în sume destul ...
Compania Hidro Prahova sistează furnizarea apei potabile în orașul Breaza și comuna Adunați, din cauza vijeliei
Compania Hidro Prahova sistează furnizarea apei potabile în orașul Breaza și comuna Adunați, din cauza vijeliei
Alimentarea cu apă potabilă a mai multor zone din oraşul Breaza şi a comunei Adunaţi va fi întreruptă, luni seară, ...
Salonul Aeronautic de la Farnborough. Airbus și Boeing și-au asigurat primele comenzi
Salonul Aeronautic de la Farnborough. Airbus și Boeing și-au asigurat primele comenzi
Salonul Aeronautic de la Farnborough, Marea Britanie, s-a deschis luni, Boeing şi Airbus asigurându-şi primele comenzi ...