Universitatea Politehnica Timișoara acordă granturi de până la 60.000 de euro studenților care vor să pornească o afacere

Universitatea Politehnica Timișoara acordă finanțări nerambursabile între 40.000 de euro și 60.000 de euro studenților care vor să pornească o afacere în programu StartUPT, din cadrul InnoTech Student.
Lidia Neagu - vin, 04 mart. 2022, 11:31
Universitatea Politehnica Timișoara acordă granturi de până la 60.000 de euro studenților care vor să pornească o afacere

„Studenții pot beneficia de finanțări nerambursabile între 40.000 de euro și 60.000 de euro, dacă se înscriu în programul StartUPT, din cadrul InnoTech Student. Ne dorim ca pe această cale să descoperim antreprenori care să dezvolte produse ce aduc plus valoare în piață, studenți care au idei bune și până acum nu au avut curajul să le pună în practică, dar și oameni cu inițiativă. Pe de altă parte, pentru noi este important ce se întâmplă cu afacerea după ce se termină finanțarea, așa că trainerii noștri le oferă cursanților toată pregătirea necesară pentru a dezvolta o afacere de succes”, spune Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Universitatea Politehnica Timișoara a început cursurile antreprenoriale din cadrul programului StartUPT și menține deschisă lista de înscriere pentru studenții care vor să înființeze o afacere. Programul de antreprenoriat își propune să descopere idei de afacere inovatoare, care să se dezvolte în zona de vest a țării și să creeze competiție în piață. De altfel, acest program beneficiază de 40 de ore de formare, în care studenții vor învăța cum să realizeze un plan de afaceri realist, cum să comunice și tot ce trebuie să știe despre marketingul unui start-up și, poate cel mai important, cum să atragă finanțări noi și cum să își crescă afacerea, după ce se termină ajutorul financiar din cadrul StartUPT.

În cadrul acestui proiect  vor fi finanțate 26 de afaceri. Jumătate dintre ele vor primi până la 40.000 de euro dacă planul de afaceri prevede doi angajați, celelalte 13 afaceri vor primi până la 60.000 de euro, dacă vor crea trei locuri de muncă. 

„Am ales această formulă de finanțare și am decis să nu oferim sume mai mari pentru că dorim să le oferim studenților un imbold, astfel încât să vină cu proiecte serioase și relevante. De altfel, acest lucru îi va stimula să dezvolte mai bine propriul produs sau serviciu și să fie orientați permanent și spre alte finanțări. Practic vor avea un nivel de implicare mai ridicat și nu se vor baza doar pe acești bani. Din primele cursuri am observat că există idei bune, sunt studenți care vor să dezvolte start-upuri în domeniu IT, în energie verde sau aplicații care să revoluționeze anumite activități medicale”, susține Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

Formatorii aleși de Universitatea Politehnica Timișoara pentru a susține cursurile de antreprenoriat sunt oameni cu multă experiență în mediul economic, în marketing, dar și în atragerea de fonduri europene. Este foarte important ca studenții, împreună cu formatorii din cadrul proiectului, să parcurgă partea teoretică, să facă exerciții cu tematică financiară și să lucreze individual pentru a putea deveni antreprenori. 

„În acest moment am încheiat prima serie de formare antreprenorială cu studenții selectați în grupul țintă și ne bucurăm că toți au venit cu idei de afaceri interesante pe care le-au îmbunătățit prin colaborarea cu formatorii noștri. De altfel, candidații au reușit să finalizeze cu brio examenul pentru certificare ANC. Între timp, continuăm să selectăm studenți în grupul țintă pentru următoarele serii. Universitatea Politehnica Timișoara se va concentra în perioada următoare pe acordarea de ajutor pentru tinerii ale căror afaceri vor fi sprijinite financiar în vederea asigurării sustenabilității, prin activități de tip: organizarea și derularea unor programe de învățare prin întreprinderi simulate, organizarea de stagii de practică în mediul economic real. Ne dorim ca toate afacerile finanțate să se dovedească de succes și să facă performanță în regiunea nostră”, a declarat Radu Vasiu, directorul proiectului StartUPT.

Te-ar mai putea interesa și
Bani falşi în cantităţi enorme. Alertă în Bulgaria, înainte de alegerile din 19 aprilie 2026
Bani falşi în cantităţi enorme. Alertă în Bulgaria, înainte de alegerile din 19 aprilie 2026
Bulgaria - Guvernul interimar bulgar a avertizat miercuri că are cunoştinţă de existenţa unei cantităţi enorme de bancnote euro false destinate cumpărării de voturi la alegerile parlamentare......
Mihaela Neagu: Antreprenorii din agricultură răspund pozitiv invitației la AgriXpo Brașov
Mihaela Neagu: Antreprenorii din agricultură răspund pozitiv invitației la AgriXpo Brașov
Brașov, România – Lansarea AgriXpo Brașov 2026 a fost urmată de un interes imediat din partea mediului de afaceri agricol, ...
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Concelex și turcii de la Biskon au depus contestații pentru lotul 3, după ce spaniolii de la FCC au fost desemnați câștigători
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Concelex și turcii de la Biskon au depus contestații pentru lotul ...
Compania Națională de Investiții Rutiere informează că, până miercuri, 15 aprilie 2026, la contractul pentru proiectarea ...
Stațiile de carburanți Rompetrol, deservite de un nou sistem informatic de retail
Stațiile de carburanți Rompetrol, deservite de un nou sistem informatic de retail
KMG International (Rompetrol) a integrat recent un nou sistem informatic de retail care deservește întreaga rețea de stații ...