NATO îi cere lui Putin să oprească războiul, dar a decis că nu va impune o zonă de excludere aeriană în Ucraina

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat vineri, după o reuniune a miniştrilor de externe ai statelor membre, că Alianţa nu va impune o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei şi nici nu va trimite trupe în această ţară, dar a promis Kievului alte forme de sprijin şi i-a cerut preşedintelui rus Vladimir Putin să oprească imediat invazia în Ucraina, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 04 mart. 2022, 15:47
NATO îi cere lui Putin să oprească războiul, dar a decis că nu va impune o zonă de excludere aeriană în Ucraina

”Acesta este războiul preşedintelui Putin, pe care el l-a ales, l-a planificat şi l-a declanşat împotriva unei ţări paşnice. Cerem preşedintelui Putin să oprească imediat acest război, să-şi retragă necondiţionat toate forţele şi să se angajeze acum într-o diplomaţie autentică”, a spus Stoltenberg la o conferinţă de presă după întâlnirea cu miniştrii de externe ai statelor membre.

NATO a stabilit la această reuniune că nu se va implica în crearea unei zone de excludere aeriană deasupra Ucrainei, cerută de Kiev. ”Înţelegem situaţia disperată, dar considerăm în acelaşi timp că, dacă facem aceasta (crearea unei zone de excludere aeriană – n.r.), vom ajunge la ceva care ar conduce la un război total în Europa, care ar implica mai multe ţări”, a explicat Stoltenberg.

”Aliaţii au convenit că nu trebuie să avem avioane NATO în spaţiul aerian ucrainean şi nici trupe NATO pe teritoriul Ucrainei”, a precizat el.

Mai mulţi miniştri de externe din statele Alianţei avertizaseră deja că impunerea unei asemenea zone de excludere aeriană implică riscul unei confruntări directe între NATO şi Rusia.

Războiul din Ucraina este ”sinistru”, dar ”în acelaşi timp avem responsabilitatea, ca aliaţi NATO, să prevenim escaladarea acestui război dincolo de Ucraina, întrucât ar fi chiar şi mai periculos, mai devastator şi ar provoca şi mai multă suferinţă”, a remarcat Stoltenberg.

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a declarat joi hotărât să continue ofensiva militară în Ucraina până la atingerea obiectivelor sale, menţionând printre acestea demilitarizarea Ucrainei şi stabilirea unui statut de neutralitate pentru această ţară.

Cele două tabere au convenit joi seara, la o a doua rundă de negocieri, crearea de culoare umanitare pentru evacurarea populaţiei în sectoarele unde se duc lupte şi un armistiţiu temporar, dar care se va aplica numai în respectivele zone. O nouă rundă de negocieri ruso-ucrainene este preconizată la începutul săptămânii viitoare.

Te-ar mai putea interesa și
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu
Biroul Politic Naţional al PNL se reuneşte sâmbătă pentru a lua o decizie finală în privinţa votului în Parlament la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu....
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ETS 2
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de ...
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a ...
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...