Aeroflot își suspendă toate zborurile externe cu excepția celor spre Belarus

Compania aeriană rusă Aeroflot a anunţat sâmbătă că îşi va suspenda zborurile internaţionale începând cu data de 8 martie, în contextul în care Moscova este grav afectată de sancţiunile occidentale din cauza Ucrainei, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 05 mart. 2022, 16:56
Aeroflot își suspendă toate zborurile externe cu excepția celor spre Belarus

Decizia, care va intra în vigoare la miezul nopţii (luni, ora 21:00 GMT), se datorează unor noi ”circumstanţe care îngreunează operaţiunile de zbor”, a precizat compania într-un comunicat, adăugând că rutele interne şi cele către Belarus vor fi menţinute.

Organismul de supraveghere a aviaţiei din Rusia, Rossaviaţia, a declarat că a „recomandat” companiilor ruseşti care operează avioane închiriate înregistrate în afara ţării să nu mai zboare în străinătate pentru a evita confiscarea aeronavelor.

Zborurile de plecare urmează să înceteze sâmbătă la ora 21:00 GMT, iar cele de sosire luni la ora 21:00 GMT, a precizat Rossaviaţia.

Occidentul a impus sancţiuni drastice în sectorul transportului aerian, închizându-şi spaţiul aerian pentru avioanele ruseşti şi oprind livrările de piese de schimb, în special de la Boeing şi Airbus, în urma intervenţiei militare a Rusiei în Ucraina.

S7, a doua cea mai mare companie aeriană din Rusia, a anunţat vineri că va opri toate zborurile în străinătate.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul în care dezvoltă modele tot mai performante, avertizând că măsurile......
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ...
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini din dronă cu Insula Lacul Morii, ce urmează să fie ...
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Rusia este gata de negocieri cu Kievul dar nu şi pentru un armistiţiu simultan în războiul său cu Ucraina, a declarat ...