Franţa crede că „buldozerul” rus se poate impune în câteva săptămâni sau luni

Şeful Statului Major al armatei franceze, generalul Thierry Burkhard, consideră că, în prezent, obiectivul Rusiei este de a separa trupele ucrainene care apără provincia separatistă Donbas (estul Ucrainei) de restul forţelor din ţară şi se teme că, în pofida dificultăţilor neaşteptate de care s-a lovit, "buldozerul" rus se va impune la capătul câtorva săptămâni sau luni, transmite EFE.
AGERPRES - D, 06 mart. 2022, 19:11
Franţa crede că

Într-un interviu publicat duminică pe pagina de internet a ziarului Le Monde, generalul Thierry Burkhard explică că ruşii vor „să-i rupă” pe cei 40.000 de militari ai armatei ucrainene din Donbas de cei 50.000 de militari din restul ţării.

„Dar pentru a-i izola pe primii de ceilalţi, ruşii vor trebui să recurgă la cel de-al doilea eşalon de forţe”, iar acest lucru nu era prevăzut, potrivit generalului francez, care – dincolo de lipsurile logistice – remarcă şi faptul că, aparent, în unele unităţi armate ruse există o problemă de „combativitate”.

Problemă pe care generalul Burkhard o atribuie faptului că militarii ruşi nu erau pregătiţi pentru ferocitatea luptelor cărora s-au văzut nevoiţi să le facă faţă.

În ciuda acestor aspecte, generalul francez estimează că „există riscul ca buldozerul” rus să se impună la capătul câtorva săptămâni sau luni, în funcţie de organizarea rezistenţei ucrainene.

Generalul Burkhard recunoaşte că americanii „au avut dreptate” în analiza lor şi atunci când au anunţat că ruşii vor ataca Ucraina.

Franţa credea mai degrabă că „cucerirea Ucrainei va avea un cost monstruos şi că ruşii aveau alte opţiuni” pentru a înlătura de la putere regimul preşedintelui Volodimir Zelenski.

Şi asta în ciuda faptului că francezii – spune generalul Burkhard – credeau că războiul din Ucraina era o opţiune la care ruşii se gândeau încă din vara lui 2021. Francezii aveau informaţii care îi făceau să creadă că ruşii „aşteptau condiţii meteorologice favorabile, adică să vină iarna şi să se facă frig”.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a înschis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a sărit de 1,38 de miliarde de lei
Bursa de la București a înschis în scădere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a sărit de 1,38 de miliarde de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de aproximativ 1,387 de miliarde de lei (259,9 milioane de euro), transmite Agerpres....
VIDEO Autostrada Unirii A8: Constructorul român Danlin XXL lucrează cu peste 320 de muncitori pe primul său șantier de autostradă
VIDEO Autostrada Unirii A8: Constructorul român Danlin XXL lucrează cu peste 320 de muncitori pe primul său șantier de ...
Lucrările pentru construirea lotului 1D Joseni - Ditrău din Autostrada A8 Tg Mureș - Tg Neamț au avansat susținut și ...
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Franklin Templeton Internațional Services S.A R.L., în calitate de administrator de fond de investițîi alternative și ...
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va deveni una din primele ţări membre ale Uniunii Europene care interzic accesul tinerilor sub 15 ani la social ...