Moscova anunţă că va deschide culoare umanitare pentru evacuarea civililor de la Kiev şi alte oraşe. Kremlinul cere ca oamenii să fie transportaţi în Rusia

Armata rusă a anunţat luni că va deschide mai multe culoare umanitare şi va instaura încetări ale focului locale pentru evacuarea civililor din capitala ucraineană Kiev şi din oraşele Harkov, Mariupol şi Sumî, transmit AFP şi Reuters, care citează Interfax.
AGERPRES - lun, 07 mart. 2022, 08:31
Moscova anunţă că va deschide culoare umanitare pentru evacuarea civililor de la Kiev şi alte oraşe. Kremlinul cere ca oamenii să fie transportaţi în Rusia

‘Având în vedere situaţia umanitară dezastruoasă şi deteriorarea sa severă în oraşele Kiev, Harkov, Sumî şi Mariupol, şi de asemenea la cererea personală a preşedintelui francez Emmanuel Macron către preşedintele rus Vladimir Putin, armata rusă declară o încetare a focului şi deschiderea de coridoare umanitare din raţiuni umanitare începând de la 10:00 ora Moscovei (07:00 GMT), 7 martie’, a transmis Ministerul Apărării într-un comunicat transmis de Interfax.

Cei care părăsesc Kievul vor fi apoi transportaţi pe calea aerului în Rusia, adaugă ministerul, precizând că va folosi drone pentru a monitoriza evacuarea, potrivit Reuters.

‘Încercările din partea ucraineană de a înşela Rusia şi întreaga lume civilizată (…) sunt inutile de această dată’, mai transmite ministerul rus.

  • Kiev: Evacuarea cetăţenilor ucraineni în Rusia şi Belarus, ”complet imorală”

Propunerea Moscovei ca plecarea cetăţenilor ucraineni din oraşele asediate de forţele ruse să se facă prin culoare umanitare cu condiţia ca aceştia să ajungă în Rusia sau în Belarus este „complet imorală”, a comunicat luni un purtător de cuvânt al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters.

Cetăţenilor civili ucraineni trebuie să li se permită să-şi părăsească locuinţele prin teritoriul ucrainean, a declarat el, acuzând Rusia că a împiedicat în mod deliberat tentativele anterioare de evacuare.

„Este o propunere complet imorală. Suferinţa oamenilor este utilizată pentru a crea imaginea televizată dorită. Aceştia sunt cetăţeni ucraineni, ei trebuie să aibă dreptul să fie evacuaţi prin teritoriul Ucrainei”, a declarat acelaşi purtător de cuvânt.

„Aceasta este o opţiune inacceptabilă pentru deschiderea de coridoare umanitare. Oamenii noştri nu vor merge în Belarus pentru a zbura apoi în Federaţia Rusă cu avionul”, a spus Irina Vereşciuk, ministrul reintegrării teritoriilor ocupate temporar ale Ucrainei, adăugând că autorităţile ruse manipulează în numele lui Emmanuel Macron deschiderea de coridoare umanitare, potrivit Gordon.ua.

„Luni, la 01:30, am primit o scrisoare din partea Federaţiei Ruse, în care ne propunea, ţinând cont de solicitarea personală a preşedintelui francez Emmanuel Macron, să fie declarat un regim de încetare a focului de la ora 10.00 şi deschiderea câtorva coridoare umanitare”, a afirmat ea.

Te-ar mai putea interesa și
Londra îl avertizează pe Putin că vor exista consecințe grave dacă nu-și încetează acțiunile subversive în apele britanice
Londra îl avertizează pe Putin că vor exista consecințe grave dacă nu-și încetează acțiunile subversive în apele ...
Regatul Unit i-a transmis un avertisment joi preşedintelui rus Vladimir Putin, atenţionându-l că vor exista "consecinţe grave" dacă nu-şi încetează operaţiunile subacvatice subversive în......
Metropolitan Life a înregistrat o creștere record de 24,69% a primelor brute subscrise în 2025
Metropolitan Life a înregistrat o creștere record de 24,69% a primelor brute subscrise în 2025
Metropolitan Life, unul dintre cei mai importanți jucători din piața asigurărilor de viață din România, raportează ...
Friedrich Merz recunoaște că războiul din Iran a pus NATO la o grea încercare și spune că nu dorește divizarea alianței
Friedrich Merz recunoaște că războiul din Iran a pus NATO la o grea încercare și spune că nu dorește divizarea alianței
Cancelarul german Friedrich Merz a admis joi că ofensiva americano-israeliană împotriva Iranului a devenit un "test de ...
Cehia prelungește cu 20 de ani durata de viață pentru patru reactoare nucleare
Cehia prelungește cu 20 de ani durata de viață pentru patru reactoare nucleare
Autorităţile din Cehia au anunţat joi prelungirea cu 20 de ani a duratei de viaţă a celor patru reactoare de la centrala ...