Preşedintele Boliviei: Analizăm închiderea ambasadei Statelor Unite. Nu avem nevoie de ea

Preşedintele bolivian Evo Morales intenţiona, joi, să "închidă, dacă va fi necesar", ambasada Statelor Unite în La Paz, după ce a denunţat presiunile exercitate, potrivit lui, de Washington asupra a patru ţări europene care i-au interzis temporar survolarea teritoriului lor.
Economica.net - vin, 05 iul. 2013, 05:27
Preşedintele Boliviei: Analizăm închiderea ambasadei Statelor Unite. Nu avem nevoie de ea

„Vom analiza, dacă se va dovedi necesar, închiderea ambasadei Statelor Unite în Bolivia. Nu avem nevoie de o ambasadă a Statelor Unite”, a afirmat Morales la Cochabamba, unde s-au reunit aliaţii tradiţionali ai Boliviei din regiune, pentru a-l susţine pe preşedintele bolivian la o zi de la întoarcerea sa din Rusia, marcată de incidente.

„Mâna mea nu va tremura pentru a închide ambasada Statelor Unite, avem demnitatea noastră, suveranitatea noastră, fără Statele Unite ne-am simţi mai bine din punct de vedere politic, democratic”, a declarat Morales, care l-a expulzat pe ambasadorul american din Bolivia în 2008, apoi principala agenţie americană antidrog DEA, la începutul lui 2009, pe motiv că se amestecau în viaţa politică boliviană.

Un însărcinat cu afaceri ocupă în prezent funcţia de ambasador al Statelor Unite în La Paz.

Un alt dosar care complică şi mai mult relaţiile dintre La Paz şi Washington este anunţul lui Evo Morales din 1 mai cu privire la expulzarea din ţară a agenţiei americane pentru dezvoltare internaţională USAID.

USAID se află în această ţară „cu obiective politice şi nu sociale”, a declarat Morales cu această ocazie.

La rândul său, preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a asigurat la Cochabamba că CIA a ordonat, marţi, închiderea spaţiului aerian european pentru avionul preşedintelui Morales, afirmând că a vorbit la telefon cu „un ministru al unuia dintre aceste guverne europene”, al cărui nume nu l-a precizat.

Potrivit lui Maduro, acest corespondent misterior „a declarat că cel care le-a ordonat autorităţilor aeronautice din ţara sa şi care a spus că în avion se află tânărul (Edward) Snowden aparţine CIA”.

Te-ar mai putea interesa și
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și Siemens
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și ...
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a finalizat marți evaluarea ofertelor la licitația pentru achiziția a 23 de locomotive noi, la care s-au înscris oltenii de la Softronic și giganții......
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv în România, peste un an
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv ...
În ultimul trimestru din 2027, în mecanismul de cuplare a piețelor de electricitate pentru a doua zi din Europa – la ...
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi ...
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...