Guvern: Nu există riscul să nu putem aproviziona populaţia cu alimente

Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a declarat, luni, că nu există un risc în privinţa aprovizionării populaţiei cu alimente, precizând că ţările care vor limita exportul de cereale în contextul crizei din Ucraina sunt Ungaria, Bulgaria şi Serbia.
AGERPRES - lun, 07 mart. 2022, 13:16
Guvern: Nu există riscul să nu putem aproviziona populaţia cu alimente

„E vorba de Ungaria, Bulgaria şi Serbia şi trebuie să precizăm, încă de la început, că România nu este niciuna dintre aceste ţări. Noi, în mod tradiţional, suntem o ţară care exportăm, pentru că producem mai mult decât consumăm în intern şi lucrul acesta trebuie să fie foarte bine înţeles de toată lumea. Din evaluările pe care le-am făcut până acum la Ministerul Agriculturii, nu există un risc să nu putem aproviziona populaţia. Evident că, pe măsură ce lucrurile evoluează sau involuează, necesită măsuri dedicate pentru a asigura populaţia României că are la dispoziţie hrană şi produse agroalimentare. Lucrurile acestea se analizează de foarte mult timp, pentru că noi am prevăzut să fim foarte conştienţi de faptul că nu este prima criză – ea vine şi se suprapune peste criza din energie, peste criza pandemică şi toate aceste lucruri în ultimii doi ani au afectat agricultura României şi agricultura tuturor statelor din Uniunea Europeană”, a afirmat Chesnoiu, la sediul central al PSD.

El a precizat că Ministerul Agriculturii se asigură în privinţa producţiei şi nu stabileşte preţul, scrie Agerpres.

„Ministerul Agriculturii se ocupă strict de producţia agro-alimentară şi la nivelul acesta vă spun că nu există în momentul de faţă sincope în aprovizionarea populaţiei cu alimente. (…) Cu siguranţă sunt suficiente alimente în rezervele de stat astfel încât să putem trece peste orice criză. Noi am făcut solicitări către factorii abilitaţi ca rezervele de stat să fie îndestulătoare, pentru că ne preocupă situaţia populaţiei din România şi am făcut-o înainte de agresiunea militară a Rusiei, pentru că trebuie să avem în vedere o evoluţie pe termen scurt, mediu şi lung şi soluţiile le avem, ele sunt implementate gradual în funcţie de necesitate. (…) România nu este în situaţia celorlalte state care încearcă să-şi asigure consumul intern. În Ungaria se suprapune cumva şi cu perioada alegerilor, şi trebuie să interpretăm toate aceste decizii şi în logica politică”, a adăugat ministrul Agriculturii.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Miliardarul Elon Musk şi-a reiterat joi apelul pentru plecarea preşedintelui Volodimir Zelenski de la conducerea Ucrainei, pe fondul tot mai multor întrebări cu privire la sprijinul Statelor......
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ASF
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ...
Piaţa obligaţiunilor municipale din România are un potenţial ridicat de dezvoltare, în condiţiile în care valoarea ...
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Dacă firma ta face angajări în ultimul trimestru al anului, ești într-un grup mai mic decât ai crede. În studiul ManpowerGroup ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni din 2026 – date INS
Producţia industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni din 2026 – date INS
Producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 3,4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară ...