CFR vrea să modernizeze gara din Târgu Mureş, proiect estimat la 10 milioane euro

Administratorul reţelei feroviare publice CFR SA vrea să contracteze lucrări de modernizare la gara din Târgu Mureş, proiectul cu o valoare estimată la 45,2 milioane lei (10,2 milioane euro) fără TVA urmând să fie cofinanţat cu bani europeni.
Economica.net - vin, 05 iul. 2013, 12:21

„Reabilitarea staţiei de cale ferată Târgu Mureş asigură inter-operabilitatea pentru infrastructura feroviară naţională din afara axelor prioritare TEN-T (de exemplu legăturile cu reţelele secundare) prin reabilitarea staţiei de cale ferată. Obiectivul specific al acestui proiect este realizarea unei staţii de cale ferată moderne şi se realizează prin: creşterea siguranţei şi confortului călătorilor în staţie şi în zona staţiei de cale ferată, îmbunătăţirea accesului în staţie inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi, creşterea eficienţei activităţii de operare şi întreţinere a staţiei de cale ferată, creşterea atractivităţii/competitivităţii acestui mod de transport, prin îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite călătorilor în staţiile de cale ferată”, se arată într-un anunţ al companiei de stat.

Operaţiunea vizează, printre altele, îmbunătăţirea accesului către staţii şi a siguranţei, modernizări de clădiri şi unele „dezvoltări comerciale minore”.

Contractul va avea o durată de patru ani de la data atribuirii şi va fi finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat, prin Programul Operaţional Sectorial de Transport (POS T).

„Valoarea aferentă procentului de diverse şi neprevăzute este 4,3 milioane lei”, se mai arată în anunţ.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare a fost stabilit la 21 august. Contractul va fi atribuit prin licitaţie deschisă, pentru preţul cel mai scăzut.

Proiectul face parte dintr-un lot de 16 staţii de cale ferată, modernizate prin investiţii cofinanţate de UE. Guvernul a aprobat în mai 2011 indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea şi modernizarea staţiilor de cale ferată din Giurgiu, Alexandria, Slatina, Râmnicu-Vâlcea, Piteşti, Reşiţa Sud, Sfântul Gheorghe, Târgu Mureş, Zalău, Bistriţa, Piatra-Neamţ, Botoşani, Vaslui, Brăila, Călăraşi şi Slobozia, programul având o valoare totală de 283 milioane euro.

Licitaţia iniţială pentru staţia Târgu Mureş a fost anulată în urma primirii unor oferte neconforme şi inacceptabile, iar restul proiectelor sunt în derulare, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii CFR.

POS T asigură finanţarea unor proiecte strategice, în domeniile rutier, feroviar şi naval. Dintre cele 11 companii beneficiare, cele mai importante sunt CNADNR şi CFR SA.

Ministerul Transporturilor a anunţat la 25 iunie că plăţile pentru POS T 2007-2013 au fost deblocate, în urma ridicării presuspendării de către Comia Europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 0,5%, în primul semestru – date INS
Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 0,5%, în primul semestru – date INS
Cifra de afaceri din industrie a scăzut, în termeni nominali, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2026 comparativ cu perioada similară din 2025, pe ansamblu, cu 0,5%, ca urmare a scăderii......
Republica Moldova – Chișinăul va găzdui Moldova Security Forum 2026
Republica Moldova – Chișinăul va găzdui Moldova Security Forum 2026
Chişinăul va găzdui, în zilele de 8 şi 9 octombrie, o nouă ediţie a Moldova Security Forum, eveniment care va reuni ...
Acord între Marea Britanie şi Ucraina pentru dezvoltarea instrumentelor de inteligenţă artificială pentru apărare şi securitate
Acord între Marea Britanie şi Ucraina pentru dezvoltarea instrumentelor de inteligenţă artificială pentru apărare şi ...
Regatul Unit şi Ucraina au încheiat luni, la Kiev, un parteneriat privind dezvoltarea în comun a instrumentelor de inteligenţă ...
Proteste pentru creşterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027, la Ministerul Muncii
Proteste pentru creşterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027, la Ministerul Muncii
Mai multe federaţii sindicale vor protesta, marţi, între orele 11:00 şi 13:00, în faţa Ministerului Muncii, solicitând ...