Germania se opune trimiterii în Ucraina de avioane de luptă MiG-29 aparținând țărilor NATO

Cancelarul german Olaf Scholz a afirmat miercuri că se opune trimiterii de avioane de luptă MiG-29 Ucrainei din ţări membre ale NATO, transmit dpa şi Reuters. Asistenţa pentru Ucraina s-a aflat pe agenda discuţiilor dintre cancelarul german şi premierul canadian Justin Trudeau, aflat în vizită la Berlin, dar şi cooperarea în planul energiei dintre Germania şi Canada, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 09 mart. 2022, 18:28
Germania se opune trimiterii în Ucraina de avioane de luptă MiG-29 aparținând țărilor NATO

Cancelarul german a evocat, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu premierul canadian, livrarea de ajutor financiar, umanitar şi de sisteme individuale de arme, menţionând că Germania a furnizat toate tipurile de echipamente militare şi a trimis arme.

„Pe lângă asta, totuşi, trebuie să ne gândim cu foarte mare grijă ce facem în termeni concreţi. Şi asta cu siguranţă nu include avioane de luptă”, a declarat Scholz.

Polonia a propus trimiterea unora dintre aeronavele sale MiG-29, indirect, în Ucraina, via o bază a SUA din Germania, aminteşte dpa.

În ce-l priveşte, Justin Trudeau a afirmat că ţara sa va continua să trimită echipamente şi arme şi va lucra în acest scop alături de partenerii săi. „Vrem să dezescaladăm conflictul, vrem ca acest conflict să înceteze”, a explicat el.

Cei doi lideri au discutat de asemenea despre cooperarea în planul energiei, atât prin prisma obiectivelor de protejare a climei cât şi a crizei din Ucraina, care a scos în evidenţă dependenţa Europei şi în special a Germaniei de importurile de petrol şi gaz din Rusia.

Canada este al patrulea cel mai mare producător mondial de petrol şi al şaselea de gaz natural.

Olaf Scholz a subliniat că Germania trebuie să diversifice materiile prime folosite în industrie, iar la întrebarea dacă Berlinul se opune categoric unei interdicţii asupra importurilor de energie din Rusia, cancelarul german a menţionat că se preocupă de câteva luni de reducerea dependenţei de importurile de combustibil fosil.

Te-ar mai putea interesa și
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, a anunţat marţi Bloomberg, citând surse care au dorit să-şi păstreze......
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...
FIFA organizează licitație după terminarea Campionatului Mondial de Fotbal. Casa Christie’s va scoate la vânzare mai multe obiecte folosite în timpul evenimentului
FIFA organizează licitație după terminarea Campionatului Mondial de Fotbal. Casa Christie’s va scoate la vânzare ...
Casa Christie's a anunţat marţi o licitaţie de obiecte utilizate în timpul Cupei Mondiale de fotbal 2026, inclusiv o ...
Patria Bank răscumpără titluri în valoare 7 milioane de lei de la acționarii care s-au opus fuziunii cu Banca Carpatica, după ce a obținut acordul BNR. În ce condiții va face plățile
Patria Bank răscumpără titluri în valoare 7 milioane de lei de la acționarii care s-au opus fuziunii cu Banca Carpatica, ...
Patria Bank a transmis astăzi Bursei de Valori București informații noi cu privire la acțiunea de răscumpărare parțială ...