Preţurile combustibililor sunt sub media europeana, în Romania – Confederaţia Patronala Concordia

Confederația Patronală Concordia atrage atenţia că preţurile din România la benzină şi motorină sunt sub cele practicate de media internaţională, iar panica este nejustificată. Analiştii se aşteaptă ca preţul barilului de ţiţei care a atins un maxim în această perioadă să fluctueze în continuare, dar nu există momentan premisele unei creşteri galopante a preţurilor.
Gabriela Ţinteanu - J, 10 mart. 2022, 12:09
Preţurile combustibililor sunt sub media europeana, în Romania - Confederaţia Patronala Concordia

Confederația Patronală Concordia, care are printre membrii săi Federația Patronală Petrol și Gaze, ce reprezintă companii din sectoarele energie, petrol, gaze și minerit energetic din România, face următoarele precizări: „Asistăm la o panică nejustificată care s-a reflectat în cozi la benzinării, în ciuda faptului că există suficiente rezerve și nu există probleme de aprovizionare. Prețul carburanților este determinat de cotațiile la țiței și produse petroliere, iar acestea sunt afectate de contextul geopolitic actual. Cotațiile la țiței au crescut semnificativ în ultima perioadă, fapt ce se reflectă în prețul carburanților în toată lumea. România urmează aceeași tendință, însă prețurile locale sunt sub media europeană.”, arată comunicatul de presă al confederaţiei.

Atât creșterile, cât și scăderile cotațiilor sunt reflectate în prețurile la pompă. În prima parte a anului 2020 cotațiile țițeiului erau la circa 30USD/bbl, iar prețul la pompă era de circa 5 lei. În prezent, cotațiile la țiței au atins valoarea maximă înregistrată în ultimii 14 ani, 120 USD/bbl. Analiștii se așteaptă ca prețurile petrolului să fluctueze pe termen lung, însă este greu de prezis nivelul cotațiilor sau chiar direcția schimbării. În acest moment, nu există premise pentru o creștere galopantă, peste noapte, a prețurilor și nici probleme de aprovizionare care să-i îngrijoreze pe consumatorii români.

 

Te-ar mai putea interesa și
Iran – Un petrolier a lovit o mină şi a luat foc în Strâmtoarea Ormuz, potrivit Gărzilor Revoluţionare
Iran – Un petrolier a lovit o mină şi a luat foc în Strâmtoarea Ormuz, potrivit Gărzilor Revoluţionare
Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice (IRGC), armata ideologică a Iranului, a anunţat luni că a izbucnit un incendiu la bordul unui petrolier după ce acesta a lovit o mină în Strâmtoarea......
Hyundai pornește consolidarea în Europa de la Paris Motor Show: Ofensivă în segmentele-cheie cu noile SUV-uri Tucson și Bayon
Hyundai pornește consolidarea în Europa de la Paris Motor Show: Ofensivă în segmentele-cheie cu noile SUV-uri Tucson ...
Producătorul sud-coreean Hyundai Motor își consolidează poziția pe piața europeană prin repoziționarea strategică ...
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie
Cadouri corporate de Crăciun 2026: ce oferă firmele și cât costă în medie
Companiile din România oferă de Crăciun mai ales coșuri și pachete cu produse alimentare, împărțite pe paliere după ...
După ce a eșuat la licitație, Elcen invită clienții să vină să încheie contracte bilaterale. Prețul nu e deloc mic
După ce a eșuat la licitație, Elcen invită clienții să vină să încheie contracte bilaterale. Prețul nu e deloc mic
Electrocentrale București (Elcen), producătorul de energie electrică și termică al Capitalei, care a înregistrat un ...