Mohamed ElBaradei: Singura „linie roşie”, respectul faţă de „toleranţă şi democraţie”

Mohamed ElBaradei, laureat al premiului Nobel pentru Pace, care se profilează ca viitor prim-ministru egiptean, dă asigurări - într-un interviu difuzat duminică de revista germană Der Spiegel - că singura sa 'linie roşie' este respectul faţă de 'toleranţă şi democraţie', transmite EFE.
Economica.net - D, 07 iul. 2013, 09:52
Mohamed ElBaradei: Singura

‘Linia mea roşie este: eu nu mă asociez cu cine ignoră toleranţa şi democraţia’, declară fostul şef al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), în acest interviu despre care nu se specifică momentul în care a fost înregistrat.

Mohamed ElBaradei doreşte ca din procesul de democratizare a Egiptului să nu fie exclusă formaţiunea Fraţii Musulmani, în pofida înlăturării de la putere a preşedintelui Mohamed Morsi, provenit din rândurile acesteia.

Potrivit laureatului Premiului Nobel, Mohamed Morsi trebuie să fie tratat ‘cu demnitate’ şi să fie judecat de un tribunal numai dacă există o ‘cauză justificată’: acestea sunt ‘cerinţele prealabile pentru reconcielierea naţională’.

Agenţia de presă Mena a informat sâmbătă că preşedintele interimar, Adly Mansour, l-a însărcinat pe Mohamed ElBaradei să formeze guvernul, ceea ce ulterior a fost dezminţit de preşedinţie, care a dat asigurări că, pentru moment, el este doar ‘un candidat’, adaugă sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în jur de 83.000 de dolari, în scădere cu 34% față de vârful său, după ce......
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) ...
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...