Profit istoric la Hidroelectrica

Hidroelectrica a încheiat primul semestru cu un profit de 481 milioane lei (109,5 milioane euro), de la pierderi de 202 milioane lei în perioada corespunzãtoare a anului trecut, câştigul fiind mai mare cu 47 milioane de lei faţă de nivelul bugetat pentru întregul an.
Economica.net - lun, 08 iul. 2013, 10:38
Profit istoric la Hidroelectrica

„Profitul înregistrat de Hidroelectrica se datoreaza maximizării veniturilor şi implicit a profitabilităţii, ca efect al denunţării contractelor bilaterale cu traderii de energie, cu producătorii termo şi cu contractorii generali. Este rezultatul renegocierii a aproximativ 500 de contracte dezavantajoase pentru Hidroelectrica, a redimensionării organigramei cu consecinţa disponibilizării a 900 de salariaţi, a comasării sucursalelor, a optimizării proceselor de producţie şi a eficientizării vânzării pe cele cinci canale de distribuţie”, se arată într-un comunicat transmis de companie.

Compania, controlată de stat, a raportat pentru anii 2011 şi 2012 pierderi cumulate de 693 milioane de lei.

În primul semestru, afacerile Hidroelectrica au totalizat 1,68 miliarde de lei (382,6 milioane euro), în creştere cu 33,4% de la nivelul de 1,26 miliarde de lei înregistrat în primele şase luni din 2012.

De asemenea, producţia de electricitate a cresut cu 17,1%, de la 7 milioane de MWh la 8,2 milioane MWh.

Hidroelectrica s-a aflat în insolvenţă timp de un an, în perioada iunie 2012 – iulie 2013.

Te-ar mai putea interesa și
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și Siemens
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și ...
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a finalizat marți evaluarea ofertelor la licitația pentru achiziția a 23 de locomotive noi, la care s-au înscris oltenii de la Softronic și giganții......
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv în România, peste un an
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv ...
În ultimul trimestru din 2027, în mecanismul de cuplare a piețelor de electricitate pentru a doua zi din Europa – la ...
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi ...
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...