Acţiunile europene au închis în creştere

Acţiunile europene au închis în creştere şedinţa de luni, revenind după cel mai mare declin al ultimelor două săptămâni, în contextul aşteptărilor investitorilor pentru îmbunătăţirea situaţiei economice şi a rezolvării crizei politice din Portugalia, transmite Bloomberg.
Economica.net - lun, 08 iul. 2013, 18:26
Acţiunile europene au închis în creştere

Producătorul de medicamente Novartis a avansat cu 1,3%, în timp ce Lloyds Banking Group a urcat cu 3,8%, după ce o sursă apropiată situaţiei a afirmat că un fost şef al Standard Chartered ar putea lansa o ofertă pentru un pachet de acţiuni la banca britanică.

Indicele Stoxx Europe 600 a crescut cu 1,4%. Indicatorul a urcat cu 1,2% săptămâna trecută, după ce Banca Centrală Europeană şi Banca Angliei au indicat că vor asigura niveluri reduse ale dobânzilor o perioadă prelungită.

„Lumea pare frumoasă investitorilor din nou, după ce pieţele din SUA au urcat susţinute de date peste aşteptări privind piaţa muncii, interpretate în sfârşit ca veşti bune. Am ajuns într-un punct în care pieţele vor reflecta mai mult la economia reală”, a declarat John Plassard, manager la Mirabaud Securities Geneva.

În Portugalia, liderii coaliţiei aflate la guvernare au ajuns la un acord care asigură stabilitatea guvernului, după ce unul dintre partidele din coaliţie a luat în calcul retragerea sprijinului acordat executivului.

Indicatorii principali au avansat pe toate cele 18 pieţe din Europa de Vest. Indicele CAC 40 (Paris) a crescut cu 1,9%, DAX (Frankfurt) cu 2,1%, iar FTSE 100(Londra) cu 1,2%.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul Olt
Grupul polonez R.Power va construi al doilea proiect al său cu baterii BESS de mare capacitate din România, tot în județul ...
Producătorul independent de energie R.Power a anunțat astăzi că avansează cu dezvoltarea celui de-al doilea proiect de sistem de stocare a energiei în baterii (BESS) de mare capacitate din......
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: E oficial! PSD a decis să intre la guvernare. Anunțul făcut de Grindeanu
Update: Președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, a făcut, miercuri seară, declarații după ședința Consiliului ...
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, ...
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...