KazMunaiGaz vrea să se extindă agresiv în Europa, folosind ca rampă Rompetrol Rafinare

Compania petrolieră de stat din Kazahstan, KazMunaiGaz, care deţine grupul Rompetrol, vrea să se extindă agresiv în Europa pe piaţa de distribuţie de carburanţi şi vânzare cu amânuntul, vizând pentru început benzinării, terminale de import şi puncte de distribuţie în Ucraina şi Turcia.
Economica.net - mar, 09 iul. 2013, 08:24
KazMunaiGaz vrea să se extindă agresiv în Europa, folosind ca rampă Rompetrol Rafinare

„Ne extindem pe plan internaţional, de la sondă la volan”, a declarat prim-vicepreşedintele KazMunaiGaz (KMG), Daniyar Berlibayev, într-un interviu acordat Financial Times la Astana.

KMG a devenit principalul vehicul al statului kazah, în campania de a-şi asigura o mai mare influenţă asupra industriei locale a hidrocarburilor.

Expansiunea rapidă a companiei reflectă ascensiunea „naţionalismului resurselor” în rândul marilor state producătoare de petrol în ultimul deceniu, pe fondul creşterii preţurilor odată cu cererea tot mai ridicată din Asia, notează FT.

În ultimii ani, KMG şi-a făcut loc în consorţiile internaţionale care dezvoltă două zăcăminte uriaşe, respectiv Kaşagan, cel mai mare proiect offshore din Marea Caspică, şi Karachaganak.

Kaşagan, una dintre cele mai costisitoare exploatări din cauza dificultăţilor tehnice, va începe producţia în acest an.

KMG a preluat în 2007 grupul Rompetrol, care deţine două rafinării în România şi benzinării în şapte state europene. Rafinăriile, Petromidia şi Vega Ploieşti, au fost modernizate între timp pentru a produce carburanţi Euro-5.

Berlibayev a afirmat că grupul kazah vrea să-şi dubleze rezervele de petrol până în 2020, de la 5,8 miliarde de barili la 10,3 miliarde de barili, prin investiţii de 3 miliarde de dolari în activităţi de explorare. Compania vrea să-şi crească producţia la 700.000 barili pe zi, de la 420.000 barili pe zi în prezent.

Oficialil KMG estimează că statul kazah ar putea exporta 2,2 milioane barili pe zi la finele acestui deceniu, din care 400.000 barili pe zi în China, iar restul în Europa, în special pe pieţele de la Marea Neagră.

KMG intenţionează să rafineze în România o parte semnificativă din aceste exporturi, a precizat vicepreşedintele companiei.

„Vrem să venim în Europa cu 5 milioane tone de produse petroliere pe an şi să vedem cine vrea să le cumpere”, a afirmat el.

Totuşi, cererea pentru carburanţi şi alte produse petroliere rafinate a scăzut în ultimii ani în Europa, după criza financiară din 2008 şi recesiunea economică prelungită, iar marjele de profit ale activităţilor de rafinare s-au restrâns.

Berlibayev a apărat însă investiţia la Rompetrol.

„Dacă nu am fi mers pe downstream, ne-am fi limitat la vânzarea de petrol la graniţa cu Rusia şi China. Vrem să intrăm în Europa, până la pompă”, a spus executivul kazah.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Fondul Proprietatea începe plata dividendelor aferente anului 2025
Franklin Templeton Internațional Services S.A R.L., în calitate de administrator de fond de investițîi alternative și administrator unic al Fondul Proprietatea S.A., informează acționarii și......
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va interzice de la 1 ianuarie 2027 accesul tinerilor sub 15 ani la rețelele sociale
Grecia va deveni una din primele ţări membre ale Uniunii Europene care interzic accesul tinerilor sub 15 ani la social ...
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la ...
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...