Vlad Popescu, Norofert Group, țintește pentru acest an afaceri de 70 de milioane de lei. „Voi rămâne acționar majoritar” VIDEO

Vlad Popescu, director general Norofert Group, conglomerat agroalimentar ce acoperă întreg lanţul de producţie agricolă, de la producţie vegetală până vânzarea şi distribuţia de inputuri ecologice, și-a propus pentru acest an să atingă o cifră de afaceri de 70 de milioane de lei. Managerul a vorbit într-un podcast susținut de Economica despre planurile sale de business.
Ion Dobreanu - J, 17 mart. 2022, 23:36
Vlad Popescu, Norofert Group, țintește pentru acest an afaceri de 70 de milioane de lei.

“Ne-am propus să atingem 70 de milioane de lei cifră de afaceri, dar este foarte important să ne atingem marjele pentru care suntem atrăgători pentru investitori. Liniile de business trebuie consolidatre, iar liniile pe care le-am achiziționat recent, precum ferma (de 1.000 de hectare de la Zimnicea n.red), trebuie integrate și trebuie făcute să funcționeze în grup. Anul acesta este un an de investiții mari și în care ne vom consolida foarte bine”, a declarat Vlad Popescu, director general Norofert, în cadrul unui podcast realizat de Victor Stănilă, avocat specializat pe piața de capital.

Legat de planurile antreprenoriale, Popescu susține că va rămâne acționarul majoritar al companiei. “Suntem o companie tănără și mai avem multe de demonstrat. Eu rămân și îmi continui activitatea la Norofert pe teremn lung”, a spus Popescu.

Potrivit ultimelor date publice ale Depozitarului Central, din decembrie 2021, Norofert SA este controlată de Vlad Popescu, cu 36% dintre acțiuni, Ileana Popescu, cu 17% și Marian Alexe cu 11,6%. Restul de acțiuni aparțin micilor investitori.

Norofert Group este principalul producător român de inputuri organice și a raportat în 2021 o cifră de afaceri de 51,5 milioane de lei, în creștere cu 107% față de 2020 și un profit net de 8,2 milioane de lei, cu 63% mai mult comparativ cu anul anterior.

De altfel, Norofert este de anul trecut și un jucător important pe piața cerealelor bio. Compania a preluat o fermă de 1.000 de hectare în Zimnicea, Teleorman,  care se află în al doilea an de conversie. Din primăvara anului viitor, Norofert va produce bio pe toate cele 1.000 de hectare.

Acțiunile Norofert Group sunt listate pe piața AeRO a Bursei de Valori București începând cu 3 martie 2020 și se tranzacționează sub simbolul NRF. Acțiunile NRF sunt incluse în indicele BET-AeRO dezvoltat de BVB pentru această piață. În cadrul acestui indice, Norofert deține a doua cea mai mare pondere.

Norofert Group, Vlad Popescu, afaceri 2022 Norofert Group, investitii Norofert Group

Te-ar mai putea interesa și
România poate deveni un punct fierbinte pentru turismul de evenimente din UE – Nazare
România poate deveni un punct fierbinte pentru turismul de evenimente din UE – Nazare
România are toate şansele să devină una dintre principalele destinaţii europene pentru turismul de evenimente şi trebuie să putem oferi stabilitate, predictibilitate şi un mediu fiscal care......
Notino, cel mai mare lanț de magazine de beauty din Europa, generează 7% din vânzări în România. Business-ul companiei a crescut cu peste 11%
Notino, cel mai mare lanț de magazine de beauty din Europa, generează 7% din vânzări în România. Business-ul companiei ...
Notino, cel mai mare retailer online de beauty și sănătate din Europa, a generat în anul fiscal 2025 (mai 2025 – aprilie ...
Anunţ de la patronul Lidl şi Kaufland. Ce pregăteşte gigantul german
Anunţ de la patronul Lidl şi Kaufland. Ce pregăteşte gigantul german
Divizia de tehnologie a grupului german de retail Schwarz vizează o creştere puternică în următorii ani, pe măsură ...
SUA vor anunţa un acord în domeniul nuclear cu Arabia Saudită (presă)
SUA vor anunţa un acord în domeniul nuclear cu Arabia Saudită (presă)
Statele Unite intenţionează să anunţe miercuri un acord cu Arabia Saudită privind un program nuclear civil pentru Riad, ...