Gabriel Popoviciu vinde parcul industrial Metav din nordul Bucureștiului. Prețul minim: 36 de milioane de euro

Acționarii Metav au decis luna trecută vânzarea parcului industrial cu același nume din apropierea aeroportului Băneasa, dar și transferul contractelor de închiriere. Metav Business Park este controlat de Metav SA, o companie deținută de afaceristul Gabriel Puiu Popoviciu.
Andrada Ghira - J, 17 mart. 2022, 21:26
Gabriel Popoviciu vinde parcul industrial Metav din nordul Bucureștiului. Prețul minim: 36 de milioane de euro

Acționarii Metav au decis luna trecută vânzarea parcului industrial Metav (foto – captură Google Maps) cu cel puțin 36 de milioane de euro, arată datele consultate de Economica.net din Monitorul Oficial.

Parcul industrial Metav, ce cuprinde terenuri și construcții, se vor vinde cu cel puțin 24 de milioane de euro, iar corpurile A1 și A2, cu terenurile aferente, au un preț minim de vânzare de 12 milioane de euro, fără TVA. Banii care urmează să fie încasați din vânzare vor fi folosiți pentru plata creditului către Libra Internet Bank, mai arată documentul citat.

Acționarii Metav S.A., Meteor Investiții Imobiliare, care are 76,8% și Meandus Limited, un offshore din Cipru, care deține restul de acțiuni, au împuternicit Consiliul de Administrație să negocieze și să stabilească prețul tranzacției.

Din luna noiembrie a anului trecut, director general al Metav este Dan Nicolae Popoviciu, potrivit datelor consultate de Economica.net în platforma specializată Termene.ro.

Parcul industrial Metav oferă spre închiriere spații de producție, dar și spații de birouri. Suprafața totală a parcului este de peste 188.000 de mp, din care cea consturite este de 76.000 de mp, potrivit descrierii de pe site-ul propriu.

Blocuri de locuințe înalte de șapte etaje

Pentru acest teren, compania a solicitat în mandatul Gabrielei Firea aprobarea unui Plan Urbanistic Zonal, care însă nu a mai ajuns pe masa Consiliului General al Municipiului București (CGMB). Venirea lui Nicușor Dan la conducerea Primăriei București, care a suspendat PUZ-urile de sector, a dus la întârzierea autorizării proiectului.

În 2020, PUZ-ul pentru care se cerea aprobare prevedea construcția de locuințe, spații comerciale, birouri și logistică și depozitare, cu un procent maxim de ocupare a terenului (POT) de 60% și un coeficient maxim de ocupare a terenului (CUT) de 3,6 și un regim maxim de înălțime de șapte etaje.

În toamna anului trecut, omul de afaceri Gabriel Popoviciu a anunțat un nou proiect rezidențial în București, care va fi construit sub umbrela Metav. Este vorba de proiectul rezidențial Above, de pe Șoseaua Fabrica de Glucoză. Investiția anunțată este de 120 de milioane de euro.

Gabriel Popoviciu a mai dezvoltat primele două faze din proiectul Belvedere Residences și Zenville. La momentul anunțului proiectului Above, compania menționea că are în stadiu avansat de proiectare un nou ansamblu de case în Pipera, pe un teren de 32.000 mp.

În 2017, omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 7 ani închisoare în dosarul “Băneasa”.

 

Te-ar mai putea interesa și
Rusia a atacat graniţa României cu Ucraina. Punctul de frontieră de la Isaccea este închis – Ce spune Zelenski
Rusia a atacat graniţa României cu Ucraina. Punctul de frontieră de la Isaccea este închis – Ce spune Zelenski
Rusia a lovit din nou la granița cu România și a distrus un punct de trecere, Orlivka, vama din Ucraina, care face legătura cu țara noastră, informează DIGI 24. Efectele acestei lovituri se......
Situaţia gravă a şomajului în rândul tinerilor continuă. 30,8%, în iulie. Câţi şomeri sunt în România (date INS)
Situaţia gravă a şomajului în rândul tinerilor continuă. 30,8%, în iulie. Câţi şomeri sunt în România (date INS)
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 6,4% în iulie, în scădere cu 0,4 puncte procentuale faţă de ...
Parteneriat româno-german în domeniul apărării: OVES Enterprise integrează Nemesis AI în sistemele autonome dezvoltate de STARK
Parteneriat româno-german în domeniul apărării: OVES Enterprise integrează Nemesis AI în sistemele autonome dezvoltate ...
OVES Enterprise, companie românească de tehnologie specializată în sisteme autonome și aplicații bazate pe inteligență ...
China – Capacitatea de producţie de energie fotovoltaică a depăşit-o pe cea a termocentralelor pe cărbune
China – Capacitatea de producţie de energie fotovoltaică a depăşit-o pe cea a termocentralelor pe cărbune
Autorităţile chineze au anunţat marţi că panourile fotovoltaice sunt acum principala sursă de energie a ţării, depăşind ...