Țările UE vor cumpăra “la comun”, gaze naturale și LNG pentru stocurile necesare înainte de iarna viitoare

Liderii țărilor Uniunii Europene vor conveni la un summit săptămâna aceasta să achiziționeze în comun gaze naturale, gaze naturale lichefiate și hidrogen inclusive pentru consumul de iarna viitoare, potrivit unui draft al înțelegerii, obținut de Reuters.
Mihai Nicuţ - mar, 22 mart. 2022, 13:43
Țările UE vor cumpăra “la comun”, gaze naturale și LNG pentru stocurile necesare înainte de iarna viitoare

Invazia Ucrainei de către Rusia, principalul furnizor de gaze din Europa, a făcut ca prețurile energiei să crească până la cote record și a pus UE în poziția de a plănui reducerea utilizării gazului rusesc în acest an – o mișcare care va necesita un o creștere substanțială a importurilor de la alți furnizori,  precum Qatar și Statele Unite.

„În vederea iernii viitoare, statele membre și Comisia vor… lucra de urgență împreună la achiziționarea comună de gaz, LNG și hidrogen”, vor spune liderii UE în urma unui summit din 24-25 martie, potrivit draftului declarației comune, văzut de Reuters.

Comisia Europeană a propus anul trecut un sistem pentru ca țările UE să cumpere în comun gaze pentru a se constitui stocuri strategice, pe care unii membri, inclusiv Spania, l-au solicitat ca o modalitate de a oferi un tampon împotriva potențialelor întreruperi a aprovizionării. Temerile legate de șocuri de aprovizionare au crescut de când Rusia a lansat ceea ce numește „o operațiune militară specială” în Ucraina.

Rusia furnizează 40% din gazul UE.

Bruxelles-ul a spus că va ajuta țările să demareze achiziționarea în comun de gaze în acest an și este de așteptat să propună noi reguli săptămâna aceasta, prin care să solicite țărilor să umple depozitele de gaze până la 90% înainte de perioada de iarnă. Stocarea în UE este în prezent la 26% din capacitate.

Proiectul de declarație spune că țările au convenit să coordoneze măsurile de umplere a depozitelor și să înceapă să facă acest lucru „cât mai curând posibil”.

Liderii vor lua în considerare, de asemenea, măsuri noi pentru a proteja consumatorii de creșterea prețurilor la energie și vor discuta despre cum să „optimizeze” funcționarea piețelor energetice. Ei vor cere Comisiei să ia „inițiative necesare” pentru a face acest lucru.

Prețurile gazelor în Europa au crescut deja în lunile care au precedat invaziei ruse, determinând guvernele să cheltuiască miliarde pentru scutiri de taxe și subvenții pentru a-i proteja pe cetățeni de facturile foarte ridicate

Găsirea unui răspuns comun al UE s-a dovedit însă dificilă. Țările UE sunt în mare parte responsabile pentru politicile lor energetice naționale și nu erau de acord cu privire la necesitatea unei acțiuni la nivelul UE pentru a îmblânzi prețurile.

Spania, Belgia, Portugalia, Italia și Grecia se numără printre cei care solicită intervenția pe piețele energetice din Europa, pentru a limita prețurile sau a decupla prețul electricității de prețul în creștere al gazului.

Alte state ca Germania, Olanda și Danemarca se opun intervenției pe piață și avertizează că măsurile de acest tip vor provoca perturbări care ar putea submina investițiile în energie curată.

 

 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Grupul românesc ENEVO se vede la afaceri de un miliard de euro în 2030
Grupul românesc ENEVO se vede la afaceri de un miliard de euro în 2030
Grupul românesc Enevo, care în anii trecuți a avut o rată anuală de creștere de 100%, nu exclude ca la finalul deceniului să ajungă la un miliard de euro, din contractele de pe piața......
Lukoil dă România în judecată şi invocă un caz de forţă majoră, după retragerea din proiectul Trident
Lukoil dă România în judecată şi invocă un caz de forţă majoră, după retragerea din proiectul Trident
Lukoil Overseas Atash BV, subsidiară a companiei ruse Lukoil, a dat statul român în judecată invocând existenţa unui ...
Israelienii de la Nofar au acum în lucru 1.000 MW în fotovoltaic în România și 1.000 MW în stocare
Israelienii de la Nofar au acum în lucru 1.000 MW în fotovoltaic în România și 1.000 MW în stocare
Nofar Energy, investitor israelian foarte activ în segmentul de regenerabile din România, are acum un portofoliu de proiecte ...
„Mesajul ferm” al ministrului Energiei la întâlnirea de la Washington. Nevoia urgentă a României – Deciziile se iau acum, anunţă Bogdan Ivan
„Mesajul ferm” al ministrului Energiei la întâlnirea de la Washington. Nevoia urgentă a României – ...
Ministerul Energiei, Bogdan Ivan, a discutat cu oficialii americani, la Washington, despre consolidarea securităţii energetice ...