ING nu va mai finanţa noi proiecte de petrol şi gaze

Grupul bancar olandez ING Groep NV nu va mai finanţa noi proiecte din domeniul petrolului şi gazelor naturale, a declarat miercuri pentru Reuters directorul responsabil pentru sectorul energetic în cadrul ING, Michiel de Haan.
AGERPRES - mie, 23 mart. 2022, 12:11
ING nu va mai finanţa noi proiecte de petrol şi gaze

ING devine astfel una dintre primele mari bănci mondiale care decide să nu mai finanţeze proiecte de petrol şi gaze şi creşte presiunile asupra altor bănci să dea curs apelului lansat anul trecut de Agenţia Internaţională a Energiei (IEA) privind oprirea finanţării pentru noi proiecte de combustibili fosili, în ideea de a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius, scrie Agerpres.

Michiel de Haan a dezvăluit pentru Reuters că ING nu va mai finanţa proiecte de petrol şi gaze aprobate după data de 31 decembrie 2021 dar va finanţa în continuare firme din sectorul energetic. de Haan a precizat că ING a început deja să îşi reducă finanţarea pentru industria de petrol şi gaze, pentru ca în paralel să majoreze împrumuturile pentru energiile regenerabile.

„Decarbonizarea sistemului energetic este de importanţă existenţială dar la fel este şi energia accesibilă şi siguranţa aprovizionării cu energie. Putem lua decizia de a înceta să mai fim implicaţi în noi proiecte dar ne vom continua implicarea actuală în petrol şi gaze la nivel mondial pentru că trebuie să atingem ultimele două obiective”, a spus Michiel de Haan.

Directorul ING a precizat că grupul olandez va avea ca ţintă o majorare de 50% a finanţării pentru energiile regenerabile până în 2025, după creşterea solidă din 2021, când finanţarea pentru sectorul regenerabilelor a crescut cu 26% până la 7,3 miliarde de euro. În schimb, planurile ING vizând reducerea finanţării pentru actuali clienţi din sectorul petrolului şi gazelor sunt mult mai modeste, obiectivul fiind o reducere cu 12% până la 3,5 miliarde de euro în 2025.

„Este important să recunoaştem faptul că IEA a subliniat că şi în viitor va fi nevoie de petrol şi gaze”, a spus Michiel de Haan, adăugând că banca îşi va ajuta clienţii să îşi decarbonizeze afacerile.

Presiunile investitorilor asupra băncilor pentru ca acestea să acţioneze mai rapid cu privire la schimbările climatice s-au intensificat în anul care a trecut după ce IEA şi-a publicat raportul cu privire la încetarea finanţării pentru combustibilii fosili. Cu toate acestea, multe bănci au promis doar să oprească finanţarea în anumite condiţii, precum forajele în zona arctică. Criza din Ucraina ar putea afecta şi mai mult tranziţia energetică deoarece Europa este forţată să caute alternative la petrolul şi gazele ruseşti.

ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38,8 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări. ING Bank România este o bancă universală cu peste 1,6 milioane de clienţi din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri şi Mid-Corporate şi Wholesale Banking.

Te-ar mai putea interesa și
Trump spune că Google a respins ideea de a redenumi un ocean cu numele său
Trump spune că Google a respins ideea de a redenumi un ocean cu numele său
Preşedintele americana Donald Trump le-a spus vineri susţinătorilor săi despre o presupusă tentativă a sa de a redenumi un ocean cu numele său şi despre un refuz al Google de a accepta ideea,......
Lanțul asiatic de magazine MR. DIY, cu produse ieftine pentru casă, intră în patru oraşe din România. Oferă salarii de la 2.700 de lei la 6.000 de lei net
Lanțul asiatic de magazine MR. DIY, cu produse ieftine pentru casă, intră în patru oraşe din România. Oferă salarii ...
Retailerul de articole pentru casă MR. DIY, originar din Malaezia, pregăteşte intrarea în Timişoara, Brăila, Oradea, ...
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord susține că a testat un nou model de torpilă care folosește inteligența artificială
Coreea de Nord a efectuat un test cu un "nou tip" de torpilă de precizie care utilizează Inteligenţa Artificială în ...
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC Tax Advisory
Programul fiscal al Guvernului Luca Niculescu are direcția corectă, dar cifrele pe 2027 nu se leagă – analiză CC ...
Programul de guvernare depus în Parlament promite ceva ce mediul de afaceri nu a mai auzit de mult: predictibilitate. Ni ...