Afacerile Electroputere VFU Paşcani au urcat de 3,6 ori în primele trei luni, la aproape 32 mil. lei

Compania Electroputere VFU Paşcani (RMAR), fosta Remarul Paşcani şi parte a Grupului Feroviar Român controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, a înregistrat în primul trimestru o cifră de afaceri de 31,8 milioane lei (7,2 milioane euro), de 3,6 ori peste cea din perioada similară a anului trecut.
Economica.net - mie, 10 iul. 2013, 20:43
Afacerile Electroputere VFU Paşcani au urcat de 3,6 ori în primele trei luni, la aproape 32 mil. lei

În primele trei luni din 2012, compania a consemnat o cifră de afaceri de 8,8 milioane lei, faţă de 7,9 milioane lei în primul trimestru din 2011.

Veniturile şi cheltuielile au înregistrat o dinamică similară, urcând cu câte 36%, la 29,1 milioane lei (6,6 milioane euro) şi, respectiv, la 28,7 milioane lei (6,5 milioane euro), reiese dintr-un raport transmis, miercuri, de companie pieţei Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Constructorul de material rulant nu menţionează factorii care au influenţat principalii indicatori financiari.

În primele trei luni ale anului trecut, compania a consemnat venituri de 18,4 milioane lei şi cheltuieli de 18,2 milioane lei.

Profitul net din primul trimestru din 2013 a fost de 319.000 de lei (73.000 de euro), faţă de 120.000 de lei în aceeaşi perioadă din 2012.

Remarul Paşcani şi-a schimbat denumirea în Electroputere VFU la finele lunii martie, după ce Gruia Stoica a cumpărat la sfârşitul anului trecut divizia de producţie locomotive a Electroputere Craiova (EPT).

În a doua parte a lunii iunie, Grup Feroviar Român a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiuni şi asumându-şi investiţii de 900 milioane lei plus 1,5 milioane euro investiţii de mediu.

Grup Feroviar Român este al doilea mare operator de transport feroviar de marfă din România şi face parte din grupul Grampet, controlat de Stoica.

Grupul este cel mai mare jucător privat din sectorul transportului feroviar din România şi unul dintre principalii competitori la nivelul Europei Centale şi de Sud-Est, asigurând servicii de transport şi logistică în mai multe ţări europene.

Stoica deţine prin Grup Feroviar Român aproape 91% din acţiunile Electroputere VFU.

Cea mai recentă tranzacţie cu acţiunile Electroputere VFU a fost realizată luni, la preţul de 2,35 lei/titlu, cu 4,08% sub cotaţia anterioară. La acest preţ, capitalizarea companiei este de 27,2 milioane lei (6,1 milioane euro).

Te-ar mai putea interesa și
Cum își pregătesc românii cumpărăturile de Black Friday și Crăciun – analiză
Cum își pregătesc românii cumpărăturile de Black Friday și Crăciun – analiză
Românii preferă magazinele fizice atunci când caută cadouri de Crăciun, șase din zece spun că vor să facă cumpărăturile în acest mod, în timp ce 28% dintre aceștia aleg un mix între......
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale anului – date INS
Consumul final de energie electrică a scăzut cu 4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară ...
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare ...
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, ...