Grindeanu, despre trenurile inter-regionale de călători: Un contract se va semna mâine, din câte ştiu eu

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) va semna vineri contractul pentru achiziţia materialului rulant nou destinat transportului inter-regional de călători (RE-IR), a declarat, joi, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.
AGERPRES - J, 24 mart. 2022, 13:43
Grindeanu, despre trenurile inter-regionale de călători: Un contract se va semna mâine, din câte ştiu eu

„Un contract, din câte ştiu eu, se va semna mâine. Mâine, ARF va face acest lucru”, a spus Grindeanu, întrebat dacă România va pierde finanţarea după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis miercuri să ceară Curţii de Justiţie a Uniunii Europene clarificări referitoare la contestaţia depusă de asocierea româno-chineză Astra Vagoane – CRRC la licitaţie.

Societatea Alstom Ferroviaria S.p.A a fost desemnată drept câştigător al licitaţiei pentru achiziţia materialului rulant nou destinat transportului inter-regional de călători RE-IR, a anunţat pe 9 martie ARF.

„După reevaluarea propunerii tehnice a producătorului de material rulant mai sus-menţionat, efectuată în baza deciziei CNSC din 4 februarie anul curent, şi primirea avizului conform necondiţionat de la Autoritatea Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), Comisia de evaluare a oficializat câştigarea de către Alstom Ferroviaria S.p.A. a licitaţiei pentru achiziţia materialului rulant nou destinat transportului inter-regional de călători RE-IR”, spune ARF, într-un comunicat remis AGERPRES.

Referitor la contestaţia CRRC-Astra, care va ajunge la CJUE, asocierea româno-chineză a denunţat excluderea din licitaţie după ce Executivul a emis în primăvara lui 2021 o Ordonanţă de Urgenţă care interzicea participarea la licitaţiile publice a companiilor din ţări terţe care nu au încheiate acorduri cu ţările UE sau România.

Finanţarea proiectului este asigurată din Programul Operaţional Infrastructură Mare – POIM şi bugetul de stat, iar valoarea estimată este cuprinsă în intervalul: 1.311.698.701,00 lei – 3.714.279.851,00 lei (fără TVA) – (contravaloarea a 20 rame electrice inter-regionale RE-IR şi mentenanţa lor asigurată pe 15 ani, cu posibilitatea dublării cantităţii şi perioadei de mentenanţă).

Obiectivul general al contractului îl reprezintă achiziţionarea de material rulant nou pentru pasageri (inclusiv conceptul de întreţinere), care va fi distribuit operatorilor feroviari de călători din România, pe bază de act adiţional la contractele de servicii publice, ce urmează a fi elaborate în conformitate cu Regulamentul UE 1370/2007, modificat prin Regulamentul UE 2338/2016 şi prevederile legislaţiei din România.

Contractul prevede, pe lângă livrarea celor 20 de rame electrice, şi mentenanţa acestora pe o perioadă de 15 ani de la livrarea fiecărei rame electrice, urmând ca acestea să fie livrate în termen de 31 de luni de la semnarea contractului, precum şi instruirea personalului în ceea ce priveşte exploatarea, operarea trenurilor şi a aplicaţiilor software.

Te-ar mai putea interesa și
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, după ce Casa Albă îi ceruse să facă acest gest, dar a ţinut să......
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...
Cine aduce banii pe litoralul românesc?
Cine aduce banii pe litoralul românesc?
O analiză a peste 60.000 de rezervări, realizate între octombrie 2024 și septembrie 2026, conturează portretul turistului ...
Lecția de energie a Bulgariei: exporturile de electricitate au crescut cu 60% în ultimul an, în special ca urmare a celor 7.000 MW de solar și a celor 17.000 MWh instalați în baterii
Lecția de energie a Bulgariei: exporturile de electricitate au crescut cu 60% în ultimul an, în special ca urmare a celor ...
Exporturile nete de energie electrică ale Bulgariei au crescut cu 62% în termeni anuali de la începutul anului până ...