Iohannis: Nu există niciun indiciu concret că ar exista altă ţintă decât Ucraina

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit, joi, despre necesitatea consolidării Flancului estic al NATO şi a subliniat că, în cazul conflictului declanşat de Rusia, "nu există niciun indiciu" că ar exista altă ţintă decât Ucraina.
AGERPRES - vin, 25 mart. 2022, 09:18
Iohannis: Nu există niciun indiciu concret că ar exista altă ţintă decât Ucraina

„În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar exista altă ţintă decât Ucraina, asta trebuie să o spunem clar. Însă noi suntem convinşi că Flancul estic trebuie întărit. Flancul estic trebuie întărit şi de aceea suntem foarte mulţumiţi că la NATO s-a luat deja decizia de a aproba grupul de luptă care va staţiona în România, cum de altfel s-au aprobat şi alte grupuri de luptă, faţă de patru grupuri de luptă care sunt acum pe Flancul estic. Vor fi opt”, a spus şeful statului, după prima zi a Consiliului European de la Bruxelles.

El a vorbit despre importanţa prezenţei aliate în regiune.

„Este important pentru noi în România, fiindcă Flancul estic este relativ mai puţin populat în partea Mării Negre şi asta ne-a îngrijorat, de aceea am solicitat încontinuu să avem o prezenţă permanentă şi acest grup de luptă va constitui o prezenţă aliată permanentă la noi, la Marea Neagră. Deci prin aceste mişcări pe care le facem, România va fi mai bine apărată dar, după părerea mea şi după părerea noastră, nu trebuie să ne oprim aici, ci să facem un plan pe termen lung, pentru a face Flancul estic mult mai solid şi mult mai bine apărat”, a subliniat Iohannis.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...