Un certificat de inventator al Elenei Ceaușescu, scos la licitație

Casa de licitații Artmark organizează pe 5 aprilie licitația Artă Istorică, inclusiv o colecție de numismatică și hărți. Printre piesele scoase la licitație, se numără mai multe săbii, hărți, monede, fotografii, dar și un certificat de inventator al Elenei Ceaușescu.
Ion Dobreanu - S, 26 mart. 2022, 15:04
Un certificat de inventator al Elenei Ceaușescu, scos la licitație

Un certificat de inventator, unde este trecut și numele Elenei Ceaușescu este scos la licitație, iar prețul de pornire este de 2.000 de euro. Alături de Elena Ceaușescu mai apar și numele inginerilor Silvia Bittman, Isabela Florescu, Viorica Fieroiu, Gavril Muscă, Tănasie Pârvuțoiu, Grigore Pop, Francisc Gothard, Ioan radu Zgâia, Mircea Laba, Nicolae Iacob, Cocuța Pandele, Mișu Mihălcescu și a chimistului Toma Messinger.

Certificatul a fost acordat pentru invenția: „procedeu pentru separarea și purificarea izoprenului din benzinele de piroliză”.

Tot legat de viața publică a soților Nicolae și Elena Ceaușescu mai este scos la licitație un album cu fotografii din timpul vizitei în RFG din 1973, când au fost însoțiti de ministrul de Externe, George Macovescu. Albului provine chiar din colecţia fostului ministru de externe. Prețul de pornire al licitației este de 300 de euro. 

O altă piesă inedită scoasă la licitație este o scrisoarea a Reginei Elisabeta către Vasile Alecsandri, datată 21 aprilie, 1887. Prețul de pornire al licitației este de 500 de euro. 

O fotografie care o ilustrează pe Regina Maria, în 1919, cu semnătura olografă, este scoasă la licitație cu 300 de euro.

300 de euro este prețul de pornire pentru manuscrisul ”Jurnal de bombardament”, de Geo Bogza, care detaliază atacurile aviației americane asupra Ploieștiului, 1943.

Mai multe ordine și medalii sunt scoase și ele la licitație, cu prețuri ce pornesc de la 50 de euro: medalia „40 de ani de domnie a lui Carol I” din 1906, medalia „Avântul Țării” din 1913, Ordinul „Virtutea Aeronautică” din 1931. Ordinul ”Coroana României”, în grad de cavaler, în timp de pace, 1881, în cutia originală, realizață la aterilerul Joseph Resch Fii, are un preț de pornire de 150 de euro.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ale Regulamentului UE privind metanul, referitoare la importatori, pentru......
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Un fost ofiţer al armatei ucrainene, acuzat că a contribuit la planificarea atacurilor asupra conductelor Nord Stream de ...
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri ...
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...