A fost găsită a doua cutie neagră a avionului de pasageri Beoing 737-800 prăbuşit în sudul Chinei

A doua cutie neagră ce conţine date asupra zborului care s-a prăbuşit săptămâna aceasta în China a fost găsită duminică şi ar putea ajuta la dezlegarea misterului asupra prăbuşirii vertiginoase a avionului în doar câteva minute, informează AFP şi dpa, potrivit Agerpres.
AGERPRES - D, 27 mart. 2022, 09:35
A fost găsită a doua cutie neagră a avionului de pasageri Beoing 737-800 prăbuşit în sudul Chinei

„A doua cutie neagră a zborului China Eastern MU5735 a fost găsită pe 27 martie”, a anunţat agenţia de presă chineză Xinhua.

Această cutie neagră conţine date precum viteza, altitudinea şi direcţia de zbor.

Televiziunea publică CCTV a difuzat imagini cu membri ai echipelor de salvare recuperând cilindrul de culoare oranj acoperit puţin cu pământ şi care a fost descoperit la o adâncime de 1,5 metri, la nivelul rădăcinilor unui copac.

Prima cutie neagră, care conţinea conversaţiile din cabina piloţilor, a fost găsită miercuri şi trimisă la Beijing pentru a fi decodată. Analiza ei ar urma să dureze mai multe zile.

Acum ambele cutii negre ale avionului au fost găsite, iar anchetatorii vor trebui să obţină în următoarele zile sau săptămâni primele elemente ale răspunsului cu privire la cauzele accidentului.

După ce a confirmat identităţile majorităţii victimelor datorită testelor ADN, Administraţia chineză a aviaţiei civile (CAAC) a anunţat sâmbătă seara că toate persoanele ce se aflau la bordul aparatului au decedat.

La bord se aflau 123 de pasageri şi 9 membri ai echipajului, toţi cetăţeni chinezi. Acesta este cel mai grav accident de aviaţie produs în China în aproape 12 ani.

Avionul, care decolase la ora locală 13:11 (5:11 GMT) şi efectua o cursă între oraşele chineze Kunming (sud-vest) şi Guangzhou (Canton), aflat la o distanţă de 1.300 de kilometri, s-a prăbuşit în apropierea oraşului Wuzhou şi „a provocat un incendiu” de pădure în comitatul Teng din oraşul Wuzhou.

Potrivit datelor furnizate de portalul de urmărire a zborurilor FlightRadar24, aeronava zbura la ora locală 14:19 (06:19 GMT) la o altitudine de 8.870 de metri când, la 55 kilometri vest de localitatea Wuzhou, a început să coboare. Ultimul punct de contact al cursei MU5735 a fost, potrivit FlightRadar24, la 25 de kilometri sud-vest de Wuzhou, la o altitudine de 989 de metri, la ora locală 14:22 (06:22 GMT), ceea ce înseamnă că aparatul de zbor a coborât aproape 8.000 de metri în numai 3 minute.

Într-o neobişnuită reacţie la cald, preşedintele chinez Xi Jinping a declarat luni că se află „sub şoc” şi a cerut „să fie stabilite cât mai repede cauzele accidentului”.

Industria aviatică din China a avut una dintre cele mai bune rate de siguranţă din lume în ultimul deceniu. Potrivit Reţelei de Siguranţă în Aviaţie, ultimul accident aerian major din China a avut loc în august 2010, când 44 din cei 96 de oameni aflaţi la bord au murit în momentul în care un zbor regional cu un aparat Embraer E-190 operat de Henan Airlines s-a prăbuşit în apropiere de aeroportul Yichun în condiţii de vizibilitate scăzută.

Te-ar mai putea interesa și
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor din America de Nord
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor ...
PepsiCo şi-a redus estimările privind creşterea profitului pentru 2026 şi a anunţat noi măsuri de reducere a costurilor, avertizând că redresarea vânzărilor şi a marjelor de profit pe......
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Preşedintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l ...
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Cel puţin 20 de oameni au fost ucişi într-o nouă serie de atacuri aeriene ruse asupra sud-estului Ucrainei, multiple ...
Navi Pillay consideră inacceptabile sancţiunile SUA împotriva CPI
Navi Pillay consideră inacceptabile sancţiunile SUA împotriva CPI
Jurista sud-africană Navi Pillay, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2026, a calificat sâmbătă drept ''inacceptabile'' ...