Uleiul de floarea soarelui a crescut cu 8,7% în ultimele trei luni – Consiliul Concurenței

Preţul mediu la ulei de floarea soarelui a crescut cu 8,68% în ultimele trei luni, iar scumpirile pot fi rezultatul războiului din Ucraina şi al sancţiunilor impuse Rusiei, precum şi al apropierii Sărbătorilor Pascale, potrivit Consiliului Concurenţei.
AGERPRES - mar, 29 mart. 2022, 16:45
Uleiul de floarea soarelui a crescut cu 8,7% în ultimele trei luni - Consiliul Concurenței

De la lună la lună, în intervalul ianuarie – martie 2022, se observă o creştere de 3,80%, dacă se compară luna ianuarie 2022 cu luna februarie 2022, şi o creştere procentuală de 4,70%, în luna martie 2022 faţă de luna anterioară.

Potrivit autorităţii de concurenţă, cel mai mic preţ al uleiului de floarea soarelui, înregistrat în luna martie, a fost de 3,69 lei/litru, în timp ce preţul cel mai mare a fost de 11,29 lei/litru, arată datele preluate din platforma Monitorul Preţurilor, instrument gestionat de către Consiliul Concurenţei.

Astfel, preţul mediu la uleiul de floarea soarelui la 1 litru, înregistrat în luna martie a anului 2022, este de 9,179 lei.

Preţul mediu, care are la bază datele încărcate în platforma Monitorul Preţurilor de principalii retaileri, respectiv Auchan, Carrefour, Cora, Kaufland, Mega Image, Penny, Profi şi Selgros, a fost calculat în urma transmiterii datelor de către retaileri, referitor la preţul înregistrat la raft pentru 37 dintre mărcile prezente în magazinele de tip supermarket-hypermarket (Argus, Ardealul, Apus, Floriol, Spornic, Olpo, Surâsul Soarelui, Raza Soarelui, Sorica, Tomis, Untdelemn Bunica, Unisol, Ulvex), dar şi mărcile proprii ale fiecărui retailer.

„Aceste creşteri de preţuri pot fi rezultatul războiului din Ucraina şi al sancţiunilor impuse Rusiei, precum şi al apropierii Sărbătorilor Pascale, perioada în care tendinţa de achiziţionare a produselor alimentare este în creştere. Consiliul Concurenţei monitorizează cu atenţie piaţa produselor alimentare, astfel încât companiile să nu profite de această situaţie şi să crească preţurile nejustificat”, se arată în comunicatul instituţiei.

În context, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, recomandă consumatorilor utilizarea aplicaţiei Monitorul Preţurilor pentru a se informa asupra preţurilor la produsele alimentare.

„Recomandăm consumatorilor utilizarea aplicaţiei Monitorul Preţurilor pentru a se informa asupra preţurilor la produsele alimentare. O simplă căutare pe această aplicaţie, va genera cele mai bune opţiuni din punct de vedere al preţurilor pentru toate alimentele, inclusiv pentru toate mărcile de ulei de floarea soarelui. În acest fel, consumatorii nu vor cumpăra produsele cele mai scumpe şi se pot orienta spre magazinele cu preţuri mai bune”, a declarat Chiriţoiu.

Aplicaţia Monitorul Preţurilor este valabilă atât sub formă de aplicaţie web, cât şi ca aplicaţie mobilă (IOS şi Android) ce poate fi descărcată din App Store şi Google Play şi afişează preţurile pentru alimente de la principalii retaileri, oferind multiple facilităţi de căutare, sortare şi filtrare a datelor.

Ucraina este lider mondial în ceea ce priveşte culturile de floarea soarelui şi exporturile de ulei de floarea soarelui.

Te-ar mai putea interesa și
SUA au lovit Iranul din nou. Teheranul anunţă atacuri în Bahrain
SUA au lovit Iranul din nou. Teheranul anunţă atacuri în Bahrain
Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice din Iran (IRGC) au anunţat că au lovit mai multe instalaţii în Bahrain, inclusiv o clădire care găzduieşte forţele americane, potrivit unui comunicat......
Miza contractelor pentru apărare: Uriașul suedez Saab intră în cursa pentru echiparea noului centru de luptă românesc din Transilvania
Miza contractelor pentru apărare: Uriașul suedez Saab intră în cursa pentru echiparea noului centru de luptă românesc ...
Grupul suedez din industria de apărare Saab își extinde obiectivele comerciale în România, propunând o serie de soluții ...
Ucraina: O serie de explozii auzite la Kiev după o alertă de rachete (AFP)
Ucraina: O serie de explozii auzite la Kiev după o alertă de rachete (AFP)
O serie de explozii a fost auzite marţi la scurt timp după miezul nopţii în capitala ucraineană, a constatat un jurnalist ...
Trump anunţă că joi va ţine un „discurs către naţiune”
Trump anunţă că joi va ţine un „discurs către naţiune”
Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că va ţine un discurs joi seară, în contextul în care confruntările ...