ONU: Rusia acuzată că a provocat o „criză alimentară mondială”

În faţa Consiliului de Securitate al ONU, Rusia a fost acuzată marţi că a provocat o "criză alimentară mondială" şi că a generat riscul apariţiei "foametei" prin declanşarea unui război împotriva Ucrainei, "grânarul Europei", notează AFP.
AGERPRES - mie, 30 mart. 2022, 08:48
ONU: Rusia acuzată că a provocat o

Preşedintele rus „Vladimir Putin a început acest război. El a creat această criză alimentară globală. Şi el este cel care o poate opri”, a declarat numărul doi al diplomaţiei americane, Wendy Sherman, în cursul unei şedinţe a Consiliului de Securitate consacrată situaţiei umanitare din Ucraina.

Pentru secretarul de stat adjunct, „Rusia şi preşedintele Putin poartă, singuri, responsabilitatea pentru că au declanşat războiul împotriva Ucrainei şi pentru consecinţele acestui război asupra securităţii alimentare mondiale”.

Ambasadorul Franţei la ONU, Nicolas de Riviere, a susţinut acuzaţia: „Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei creşte riscul de foamete în întreaga lume. Oamenii din ţările în curs de dezvoltare sunt primii afectaţi”.

Şi, a afirmat diplomatul francez, „Rusia va încerca cu siguranţă să ne facă să credem că sancţiunile adoptate împotriva ei sunt cele care dezechilibrează securitatea alimentară globală”.

De fapt, a replicat omologul său rus, Vasili Nebenzia, „motivele reale ale gravelor turbulenţe de pe pieţele alimentare mondiale nu se datorează în niciun caz acţiunilor Rusiei, ci mai degrabă isteriei necontrolate a sancţiunilor occidentale împotriva” Moscovei.

Cu toate acestea, a avertizat secretarul general adjunct al ONU pentru afaceri umanitare, Joyce Msuya, conflictul din Ucraina „ameninţă să înrăutăţească lucrurile pentru cele mai mari crize umanitare din lume, precum în Afganistan, Yemen şi în Cornul Africii”.

„Aceste ţări luptă deja împotriva insecurităţii alimentare, fragilităţii economiilor lor, creşterii preţurilor la alimente, carburanţi şi îngrăşăminte care vor afecta grav anotimpurile actuale şi viitoare”, a avertizat diplomata din Tanzania.

Directorul Programului Alimentar Mondial (WFP), David Beasley, şi Wendy Sherman au amintit că Ucraina şi Rusia sunt „producători importanţi” de cereale, reprezentând „30% din exporturile mondiale de grâu, 20% din porumbul mondial şi 75% din uleiul de floarea soarelui”.

Aproximativ „50% din cerealele pe care le cumpărăm provin din Ucraina şi hrăneam 125 de milioane de oameni” înainte de război, a ţinut să adauge David Beasley, avertizând împotriva impactului „devastator” pe care criza îl va avea asupra operaţiunilor WFP.

Vineri, cei 27 de membri ai Uniunii Europene au anunţat o iniţiativă pentru a atenua penuria alimentară cauzată de război. UE şi Statele Unite doresc un angajament multilateral împotriva restricţiilor la exportul de materii prime agricole.

Penurii de cereale susceptibile să provoace revolte alimentare sunt temute în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Egiptul, Turcia, Bangladeshul sau Nigeria, ţări foarte populate, sunt principalii importatori de cereale din Rusia şi Ucraina, mai scrie AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit în creştere la 16,29 de miliarde de euro, în primele şapte luni
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit în creştere la 16,29 de miliarde de euro, în primele şapte ...
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 16,29 miliarde de euro, în perioada ianuarie-iulie 2026, comparativ cu 15,707 miliarde de euro în perioada ianuarie-iulie 2025, a......
Angajaţii BCE cer clarificări cu privire la posibila plecare anticipată a lui Christine Lagarde
Angajaţii BCE cer clarificări cu privire la posibila plecare anticipată a lui Christine Lagarde
Comitetul de personal, care reprezintă interesele angajaţilor de la Banca Centrală Europeană, a solicitat clarificări ...
Scene incredibile la Inspecția Muncii. Șefii din teritoriu au adus pe rând pungi cu mâncare, băutură și nu numai inspectorului general, Dantes Nicolae Bratu-Presă
Scene incredibile la Inspecția Muncii. Șefii din teritoriu au adus pe rând pungi cu mâncare, băutură și nu numai inspectorului ...
Dantes Nicolae Bratu, inspectorul general al Inspectiei Muncii și unul dintre cei mai longevivi șefi de instituții din ...
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Turcii de la Makyol spun că au trecut de pragul de 50% pe lotul 2
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Turcii de la Makyol spun că au trecut de pragul de 50% pe lotul 2
Lucările la lotul 2 din Autostrada A13 Sibiu - Făgăraș au depășit stadiul fizic de 50%, potrivit unui reprezentant ...