Ankara: Un posibil proiect al unui gazoduct între Turcia şi Israel nu este posibil pe termen scurt

Un proiect al unui gazoduct între Turcia şi Israel nu este posibil pe termen scurt iar construirea unui sistem alternativ pentru reducerea dependenţei de Rusia nu se va întâmpla curând, a avertizat joi ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 31 mart. 2022, 12:39
Ankara: Un posibil proiect al unui gazoduct între Turcia şi Israel nu este posibil pe termen scurt

Ideea, lansată în urmă cu câţiva ani, vizează construirea unei conducte submarine din Turcia până la Leviathan, cel mai mare zăcământ offshore de gaze al Israelului. Gazele naturale ar ajunge astfel în Turcia şi de acolo în statele din sudul Europei, interesate să îşi diversifice sursele de aprovizionare.

Preşedintele Turciei, Tayyip Erdogan, a declarat recent că o cooperare în domeniul gazelor reprezintă „unul dintre cei mai importanţi paşi pe care îi putem face împreună pentru legăturile bilaterale”, adăugând că este gata să îşi trimită miniştrii în Israel pentru relansarea proiectului gazoductului.

Dar oficialii din industria energetică sunt mai circumspecţi, subliniind că limitările de producţie şi factorii geopolitici ar putea bloca acest proiect.

Vorbind la postul de televiziune A Haber, Cavusoglu a anunţat că la mijlocul lunii mai va călători în Israel şi Palestina cu ministrul Energiei, Fatih Donmez, şi va discuta numirea ambasadorilor cu omologul său israelian.

Cei doi rivali regionali şi-au expulzat ambasadorii în 2018.

Câmpul de gaze Leviathan aprovizionează deja Israelul, Iordania şi Egiptul. Operatorii zăcământului, grupul american Chevron şi firmele NewMed Energy şi Ratio Oil din Israel, intenţionează să majoreze producţia de la 12 până la 21 de miliarde de metri cubi pe an. Comparativ, anul trecut, Uniunea Europeană a importat din Rusia 155 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, o cantitate care a acoperit aproape 40% din consumul său.

Conducta submarină ar urma să aibă o lungime de 500-550 de kilometri, iar construcţia ei ar costa 1,5 miliarde de euro, susţin oficialii israelieni, un cost mult mai suportabil decât cel de şase miliarde de euro pentru conducta EastMed, ce ar urma să facă legătura între Israel şi Cipru, Grecia şi Italia.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Turcii de la Makyol spun că au trecut de pragul de 50% pe lotul 2
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Turcii de la Makyol spun că au trecut de pragul de 50% pe lotul 2
Lucările la lotul 2 din Autostrada A13 Sibiu - Făgăraș au depășit stadiul fizic de 50%, potrivit unui reprezentant al constructorului Makyol. Amintim că această companie din Turcia......
Hornbach pregăteşte două magazine în care investeşte 70 milioane euro. Craiova şi Cluj-Napoca – pe harta companiei
Hornbach pregăteşte două magazine în care investeşte 70 milioane euro. Craiova şi Cluj-Napoca – pe harta companiei
Hornbach România, unul dintre cei mai mari retaileri de materiale de construcții și grădinărit din România, investește ...
VIDEO Calea ferată Cluj – Oradea: Obiectivul din PNRR, îndeplinit pe lotul de la frontiera cu Ungaria – WeBuild
VIDEO Calea ferată Cluj – Oradea: Obiectivul din PNRR, îndeplinit pe lotul de la frontiera cu Ungaria – WeBuild
Obiectivul stabilit prin PNRR pentru data de 31 august 2026 pe lotul 4 Aleșd - frontiera cu Ungaria, al liniei de cale ferată ...
Rusia a intensificat masiv atacurile hibride, anunţă NATO
Rusia a intensificat masiv atacurile hibride, anunţă NATO
Numărul atacurilor hibride ale Rusiei împotriva ţărilor NATO a crescut semnificativ, a declarat un important oficial ...