Aquila a inaugurat prima sa centrală fotovoltaică, la Ploiești

Aquila, cea mai mare companie din domeniul distribuției, a anunțat joi că a lansat prima sa Strategie de Sustenabilitate (ESG), care vizează trei direcții strategice principale, pentru perioada 2022-2026: mediu și schimbări climatice, capital uman și comunități, etică și guvernanță.
Ion Dobreanu - J, 31 mart. 2022, 16:56
Aquila a inaugurat prima sa centrală fotovoltaică, la Ploiești

Țintele de sustenabilitate ale companiei au în vedere reducerea cu 10% a emisiilor de gaze cu efect de seră în următorii cinci ani, implementarea unei serii de proceduri conforme cu principiile achizițiilor verzi, reducerea cantităților de ambalaje de plastic și folosirea unor alternative reutilizabile, precum și evaluarea impactului activității Aquila asupra resurselor de apă, se specifică în comunicatul transmis de companie.

„Credem în dezvoltarea durabilă a afacerii noastre și ne implicăm în adoptarea unor soluții sustenabile în operațiunile curente și în strategia noastră de creștere pe termen lung. Nu ne oprim aici și adaptăm cultura noastră organizațională la noile angajamente asumate prin strategia ESG. Iar împreună cu partenerii, clienții și furnizorii noștri, creăm locuri de muncă echitabile pentru angajați și ne implicăm activ pentru a îmbunătăți condițiile de viață din comunitățile noastre”, declară Răzvan Bagherea, director Organizare și Resurse Umane Aquila.

Compania anunță și inaugurarea primei sale centrale fotovoltaice, situată în Ploiești, o investiție exclusiv proprie care va fi amortizată în circa patru ani. Curentul electric generat de centrală va fi folosit pentru necesitățile firmei, iar cantitățile suplimentare vor fi vândute în sistem, societatea urmând să obțină și calitatea de prosumator. Centrala are o capacitate de 0,1 MW și este compusă din 222 de panouri, desfășurate pe o suprafață de 720 metri pătrați.

„Prin această investiție continuăm demersurile de creștere a sustenabilității afacerii noastre, potrivit noii strategii ESG și țintelor de creștere a eficienței operaționale și a valorii companiei. Investițiile în energie regenerabilă reprezintă o soluție pe termen lung la provocările climatice și totodată contribuie la îmbunătățirea rezultatelor financiare ale Aquila. Ca lider în domeniul distribuției, suntem deciși să impunem standarde de mediu cât mai ridicate, pe care industria să le preia și să le dezvolte” a precizat Răzvan Bagherea.

Strategia ESG a companiei vizează, de asemenea, implementarea unor măsuri de reducere și reciclare a ambalajelor și deșeurilor, precum și implementarea unui sistem integrat de management al sănătății, siguranței, mediului și social la nivel de grup. Mai mult, în următorii cinci ani, Aquila și-a propus creșterea numărului de femei în poziții de conducere, menținerea a aproximativ 3000 de locuri de muncă, implementarea strategiei de decarbonare a afacerii, precum și asigurarea unui lanț de aprovizionare sustenabil.

Despre Aquila

Înființată în 1994 și cu o echipă de aproximativ3.000 de angajați, Aquila este liderul pieței de distribuție din România, operând cu succes și în Republica Moldova. Aquila oferă partenerilor săi soluții integrate, prin vânzarea de produse și servicii complementare. În 2020, compania a avut o cifră de afaceri de peste 370 de milioane de euro. Aquila este o companie cotată la Bursa de Valori București sub simbolul AQ.

Te-ar mai putea interesa și
Dezvoltatorul Cosmopolis a vândut anul trecut apartamente de 50 de milioane de euro în proiect
Dezvoltatorul Cosmopolis a vândut anul trecut apartamente de 50 de milioane de euro în proiect
Dezvoltatorul proiectului rezidențial Cosmopolis a vândut în 2025 apartamente în proiect în valoare de 50 de milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă. Investițiile în Cosmopolis au......
„Mai bine ne ducem acasă” – Ce spun patronii din turism despre bugetul de promovare de care are nevoie România. Declaraţia şefului ANAT
„Mai bine ne ducem acasă” – Ce spun patronii din turism despre bugetul de promovare de care are nevoie ...
România ar trebui să aibă un buget de promovare în jur de 20 de milioane de euro anual, acesta fiind unul rezonabil, ...
Scandal la Primăria Capitalei – Ce spune Ciucu după ce Şedinţa CGMB nu a avut loc, din lipsă de cvorum şi Băluţă anunţă că grupul PSD va intra în grevă
Scandal la Primăria Capitalei – Ce spune Ciucu după ce Şedinţa CGMB nu a avut loc, din lipsă de cvorum şi Băluţă ...
Şedinţa extraordinară a Consiliului General al Capitalei, convocată marţi de grupurile PSD şi PUSL, nu a avut loc din ...
Ultimele cadouri ale iernii, de la BT Kiddo: 10% cashback până la finalul lunii februarie
Ultimele cadouri ale iernii, de la BT Kiddo: 10% cashback până la finalul lunii februarie
Până pe 28 februarie 2026, programul ”BT Pay Kiddo”, propus de Banca Transilvania, vine cu bani de buzunar pentru cei ...