Primăria Capitalei a semnat cu FCSB și Rapid contractele de închiriere a Arenei Naționale. Plata va fi făcută în avans

Primarul general al Bucureștiului Nicușor Dan a anunțat astăzi că instituția pe care o conduce a semnat cu FCSB și Rapid contractele de închiriere ale Arenai Naționale.
Cristian Negrei - vin, 01 apr. 2022, 17:39
Primăria Capitalei a semnat cu FCSB și Rapid contractele de închiriere a Arenei Naționale. Plata va fi făcută în avans

Edilul a ținut să precizeze că principala modificare a contractelor de închiriere stă în plata în avans a chiriei.

„Am spus de mai multe ori că eficientizarea managementului Arenei Naționale e unul dintre obiectivele mele în acest mandat. PMB a actualizat de aceea clauzele contractului de închiriere a stadionului pentru evenimentele sportive din anul competițional 2022-2023. Principala modificare se referă la plata în avans a chiriei și a costurilor de operare a stadionului, fiind vorba de o procedură des întâlnită în plan internațional. Municipalitatea urmăreşte astfel evitarea acumulării de datorii din partea cluburilor sportive şi echilibrarea balanţei de venituri şi cheltuieli înregistrate la Arena Naţională”, a scris primarul pe pagina sa de Facebook.

Nicușor Dan a mai anunțat că și alte cluburi sportive sunt așteptate să încheie contracte de închiriere a Arenei Naționale, în aceleași condiții în care au fost semnate contractele cu FCSB și Rapid. El a prezentat și lista de prețuri pentru închirierea unității sportive.

„Noul contract aferent sezonului 2022-2023 a fost deja semnat cu Fotbal Club FCSB S.A. şi Fotbal Club Rapid 1923 S.A., urmând ca și celelalte cluburi care vor dori să joace pe Arena Națională să respecte același cadru.

Potrivit contractului şi în acord cu HCGMB nr. 59/2017, tarifele minime aferente închirierii vor fi următoarele:

Meci din cadrul campionatului intern de fotbal – 13.000 euro/eveniment / fără TVA;
Meci din cadrul Cupei Ligii sau a Cupei României – 13.000 euro/eveniment / fără TVA;
Meci din cadrul UEFA Champions League – 28.000 euro/eveniment / fără TVA;
Meci din cadrul UEFA Europa League – 23.000 euro/eveniment / fără TVA.
Servicii de operare stadion Arena Naţională – 10.000 euro/meci(eveniment) / fără TVA”, aexplicat Nicușor Dan.

Sursa foto: Facebook.com/NicusorDan.ro

Te-ar mai putea interesa și
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani după preluarea Distribuție Energie Oltenia
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani ...
Poziția viitoare a Premier Energy, care, după achiziția principalei firme de furnizare din zona Oltenia pentru casnici, este pe cale să preia și distribuția din zonă (DEO), va face din......
Șeful Bundesbank, Joachim Nagel, spune că economia Germaniei s-ar putea consolida în anii următori și că BCE ar putea continua să crească rata dobânzii de referință
Șeful Bundesbank, Joachim Nagel, spune că economia Germaniei s-ar putea consolida în anii următori și că BCE ar putea ...
Preşedintele Băncii Centrale a Germaniei, Joachim Nagel, a declarat vineri că avansul economiei ţării s-ar putea consolida ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ministerul Mediului va emite „în câteva zile” acordul de mediu revizuit pentru tronsoanele montane – secretar de stat USR
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ministerul Mediului va emite „în câteva zile” acordul de mediu revizuit ...
Ministerul Mediului va emite în câteva zile acordul de mediu revizuit pentru tronsoanele montane ale Autostrăzii Sibiu ...
Diana Buzoianu anunță că a aprobat astăzi bugetul Romsilva pe 2026. „Avem un buget care va cuprinde un profit de peste 105 milioane de lei”
Diana Buzoianu anunță că a aprobat astăzi bugetul Romsilva pe 2026. „Avem un buget care va cuprinde un profit de ...
Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al Romsilva a fost aprobat vineri şi prevede un profit de peste 105 milioane de lei, ...