Afacerea cu vin a lui Mugur Isărescu a crescut de patru ori în cinci ani

Societatea prin care guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu, produce şi comercializează vin sub brandul Casa Isărescu, a înregistrat şi anul trecut profit. De patru ani, cifra de afaceri tot creşte.
Andrada Ghira - lun, 15 iul. 2013, 10:12
Afacerea cu vin a lui Mugur Isărescu a crescut de patru ori în cinci ani

Firma Măr SRL din Drăgăşani, judeţul Vâlcea, a realizat anul trecut o cifră de afaceri 603.700 de euro, în creştere faţă de 2011, când cifra de afaceri a fost de 496.000 de euro.

În ceea ce priveşte profitul, şi acesta a crescut cu 14%, de la 89.000 de euro în 2011, la 106.000 de euro în 2012. Numărul angajaţilor a fost de 14 anul trecut, faţă de 12 în 2011, arată datele disponibile la Ministerul Finanţelor. 

Firma deţinută de Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, a atras anul trecut fonduri europene prin Programul Operaţional regional la nivelul Regiunii Sud-VEst Oltenia pentru transformarea unei clădiri existente în pensiune. Valoarea întregului proiect este de peste 330.000 de euro, iar firma a solicitat finanţare de aproape 200.000 de euro. Pensiunea urma să fie deschisă la începutul acestei veri.

CITEŞTE ŞI Mugur Isărescu îşi deschide o pensiune turistică în Oltenia

Tot la Drăgăşani, acolo unde sunt exploatate 40 de hectare de viţă de vie, firma deţine un magazin de desfacere, iar recent a fost anunţatăă reţeaua de magazine şi hoteluri de unde se pot achiziţiona vinurile sub marca Casa Isărescu.

Podgoria Guvernatorului se află la Drăgăşani, în oraşul său natal, iar de pe poarta podgoriei ies soiurile Feteasca Regală, Crâmpoşie selecţionată şi Sauvignon Blanc.

Datoriile pe 2012 sunt de 470.000 de euro, faţă de cele de 407.000 euro, în anul predecent.

Rezultatele din ultimii ani ai firmei deţinute de Mugur Isărescu

Notă: Valorile în lei au fost transformate în euro la cursul mediu leu/euro al fiecărui an

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ de la Mastercard. Plăţile offline vor fi introduse în România din 2027
Anunţ de la Mastercard. Plăţile offline vor fi introduse în România din 2027
Toate cardurile Mastercard nou-emise în Europa vor permite efectuarea plăţilor offline începând din februarie 2027, iar din luna mai a aceluiaşi an toate terminalele de plată noi vor trebui......
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad se extinde. Numărul angajaților a crescut cu 50%, iar recrutările continuă și în 2027
Fabrica VAT România de la Arad, subsidiară a grupului elvețian VAT Group, care produce componente și produse destinate ...
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
Românii de la GapMinder investesc 3,4 milioane de dolari într-un startup de AI pentru jocuri video
GapMinder, fond de venture capital axat pe startup-uri de tehnologie din România și Europa de Est, conduce o investiție ...
Premieră la Bursa Română de Mărfuri. Primele contracte de tip spread – BRM: Suntem în şantier pentru alte produse ingenioase
Premieră la Bursa Română de Mărfuri. Primele contracte de tip spread – BRM: Suntem în şantier pentru alte produse ...
Bursa Română de Mărfuri pregăteşte contractele spread, care înseamnă să cumperi de pe o piaţă şi să vinzi pe ...