Comisia Europeană acordă un ajutor suplimentar Republicii Moldova în valoare de 53 de milioane de euro

Comisarul european pentru vecinătate şi extindere, Oliver Varhelyi (foto), a anunţat marţi acordarea unei sume suplimentare de 53 de milioane de euro pentru a ajuta Republica Moldova să facă faţă numeroaselor repercusiuni ale agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei, suma urmând să fie acordată sub forma unui program de sprijin bugetar care să fie furnizat cât mai rapid posibil.
AGERPRES - mar, 05 apr. 2022, 19:47
Comisia Europeană acordă un ajutor suplimentar Republicii Moldova în valoare de 53 de milioane de euro

Anunţul a fost făcut în cadrul Conferinţei ministeriale de la Berlin de lansare a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova. Instituită de Germania, Franţa şi România, platforma reuneşte statele membre ale UE, ţările G7, partenerii internaţionali şi ţările care împărtăşesc aceeaşi viziune pentru a mobiliza un sprijin internaţional imediat şi concret pentru a ajuta Republica Moldova să facă faţă situaţiei actuale.

„UE este alături de Republica Moldova în aceste vremuri dificile. Aşa cum demonstrează pachetul nostru suplimentar, continuăm să oferim sprijin pentru a ajuta ţara să facă faţă atât impactului grav al războiului Rusiei împotriva Ucrainei, cât şi al actualei crize provocate de pandemia de COVID-19 şi al crizei energetice. Solidaritatea europeană cu Republica Moldova este mai puternică decât oricând”, a declarat Oliver Varhelyi.

Acest sprijin bugetar în valoare de 53 de milioane EUR vine în completarea asistenţei de urgenţă deja acordată de UE Republicii Moldova.

Această asistenţă de urgenţă prevede 150 de milioane de euro reprezentând Programul de asistenţă macrofinanciară ce urmează să fie plătit în lunile următoare, 8 milioane de euro sub formă de asistenţă umanitară, pentru a furniza sprijin de urgenţă la punctele de trecere a frontierei, în punctele de tranzit şi la centrele de primire, precum şi pentru a asigura condiţii de viaţă de bază refugiaţilor strămutaţi în prezent în Moldova.

De asemenea, au fost alocate 15 milioane de euro pentru a sprijini atât prelucrarea cu demnitate şi eficienţă a cererilor pentru refugiaţi, cât şi tranzitul şi repatrierea în condiţii de siguranţă ale cetăţenilor ţărilor terţe, în strânsă colaborare cu Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) şi 15 milioane de euro pentru a sprijini misiunea de asistenţă la frontieră a UE (EUBAM). Misiunea şi-a redirecţionat recent activităţile pentru a asista poliţiştii de frontieră moldoveni să gestioneze sosirea refugiaţilor. Misiunea va colabora strâns cu Frontex, care îşi intensifică desfăşurarea în ţară, în urma Acordului privind statutul referitor la cooperarea Frontex în materie de gestionare a frontierelor, semnat la 17 martie 2022 de către UE şi autorităţile moldovene.

Prin intermediul mecanismului de protecţie civilă, 18 ţări (17 state membre plus Norvegia) au oferit cantităţi mari de articole pentru adăposturi, aprovizionare cu energie şi asistenţă medicală. Şi Comisia a mobilizat echipamente medicale din stocurile medicale ale rescEU aflate în Ungaria şi în Ţările de Jos.

Pe lângă gestionarea crizei, UE continuă să sprijine recuperarea pe termen lung şi rezilienţa Republicii Moldova, în special prin intermediul planului economic şi de investiţii din cadrul Parteneriatului estic, care vizează să mobilizeze aproximativ 3,4 miliarde de euro sub formă de investiţii publice şi private pentru cinci direcţii emblematice: sprijin pentru IMM-uri, facilitarea comerţului, eficienţa energetică, conectivitate şi dezvoltarea capitalului uman.

Săptămâna trecută, Banca Europeană de Investiţii şi Republica Moldova au convenit asupra unui împrumut în valoare de 150 de milioane de euro pentru conectarea Moldovei la reţeaua TEN-T.

Începând cu 24 februarie 2022, agresiunea militară neprovocată şi nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei a avut consecinţe devastatoare, în special pentru poporul ucrainean. Patru milioane de refugiaţi au fugit de război, ceea ce a reprezentat şi o provocare pentru ţările vecine. De la începutul agresiunii, Republica Moldova a primit un număr mare de persoane refugiate din calea bombelor ruseşti. Cu o sută de mii de refugiaţi din Ucraina care se află în prezent în Moldova, aceasta este ţara cu cei mai mulţi refugiaţi pe cap de locuitor, fiind în acelaşi timp nevoită să gestioneze de două ori mai mulţi refugiaţi care tranzitează teritoriul său.

Conferinţa ministerială de marţi a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova a fost organizată de Germania şi a avut loc la Berlin. Conferinţa a lansat Platforma internaţională de sprijin pentru Moldova, o iniţiativă prezentată de Germania, Franţa şi România şi sprijinită de partenerii din G7, de instituţiile internaţionale şi de partenerii internaţionali, care vizează mobilizarea unui sprijin internaţional imediat şi concret pentru a ajuta Moldova să facă faţă situaţiei actuale.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 centimetri în cultura de porumb neirigat se va situa în următoarele zile în limite scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică......
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord.
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...