Statul este aproape de a rupe contractul cu Astaldi pentru Metroul de Drumul Taberei

Italienii au întâzieri mari la Metroul de Drumul Taberei motivând Metrorex că au şi ei probleme cu banii necesari finaţării lucrărilor specifice
Florin Cojocaru - J, 18 iul. 2013, 21:01
Statul este aproape de a rupe contractul cu Astaldi pentru Metroul de Drumul Taberei

Regia Metroului Metrorex este gata să rupă contractul cu constructorul italian Astaldi pentru mari întârzieri în lucrările de la Magistrala de metrou Drumul Taberei – Eroilor. Potrivit directorului Metrorex Aurel Radu, italienii sunt singurii care au întârzieri la programul de lucru. „Astaldi nu lucrează. Spune că nu dispune de bani, însă acesta nu este un argument care să ne intereseze. Conform contrcatului, ei efectuează lucrările pe banii lor urmând ca noi să achităm contravaloarea lor. Nici noi, nici premierul Victor Ponta nu suntem mulţumiţi de Astaldi. Le-am trimis mai multe notificări şi , dacă nu se apucă de lucru, vom rezilia contractul. Vom lua o decizie în cel mai scurt timp”, a spus Radu.

Potrivit acestuia, Metrorex a avut, la rândul ei, datorii mai vechi către Astaldi, dar banii există şi sunt gata a fi viraţi în conturile italienilor dacă aceşti prezintă garanţia de bună execuţie a lucrărilor. „Aveam să le dăm 57 de milioane de lei pentru lucrări de deviere reţele făcute până la sfârşitul lui 2012. Banii sunt disponibili, însă, pentru deceontarea de la Ministerul Finanţelor ei trebuie să depună garanţia de bună execuţie, lucru care nu s-a întâmplat”, a precizat Radu.

Astaldi este parte a consorţiului care construieşte Magistrala 5 de Metrou alături de FCC Construccion, AB Construction şi Delta ACM Antrepriză. Lungimea totală a tronsonului este de 6,2 kilometri iar valoarea contractului cu consorţiul amintit este de 215 milioane de euro.

După ce în prima parte a acestui an lucrările la metroul de Drumul Taberei au fost sistate din lipsă de bani, Guvernul a alocat de la buget o sumă de 104 milioane de lei pentru acest an. Din aceasta, mai sunt 25 de milioane de lei de cheltuit dar Metrorex aşteaptă încă circa 90 de milioane din fonduri europene nerambursabile. Din Pogramul Operaţional Sectorial pe Transport din care s-au deblocat circa 400 de milioane de euro, la Metrorex vor ajunge, conform directorului Regiei, 400 de milioane de lei săptămâna viitoare. Banii sunt suficienţi pentru efectuarea lucrărilor pentru încă un an.

În 15 august, peste o lună, cârtiţele Varvara şi Filofteia intră în pământ pentru a săpă tunelul de metrou. Programul lor este decalat cu 45 de zile pentru că Metrorex nu avea fondurile necesare finanţării lucrărilor.

Te-ar mai putea interesa și
O fabrică din România care produce componente pentru Apple, Samsung, Sony și acceleratorul CERN caută furnizori români. De ce este dificil să îi găsească
O fabrică din România care produce componente pentru Apple, Samsung, Sony și acceleratorul CERN caută furnizori români. ...
Fabrica VAT România, parte a grupului elvețian VAT, unul dintre furnizorii de componente pentru industria semiconductorilor, își extinde producția și caută companii românești pe care să le......
România, pe locul 16 în lume la importul de drone militare. Ce țări conduc clasamentul
România, pe locul 16 în lume la importul de drone militare. Ce țări conduc clasamentul
Dronele au devenit unele dintre armele definitorii ale războiului modern, iar comerțul internațional cu aceste sisteme ...
Moment important pentru piața de gaze din România. Vom avea cotații Platt’s, inclusiv în lei, pentru tranzacțiile cu gaz românesc, de la 1 decembrie
Moment important pentru piața de gaze din România. Vom avea cotații Platt’s, inclusiv în lei, pentru tranzacțiile ...
Platts, parte a S&P Global Energy, va lansa sistemul de cotații de preț pentru gazele naturale de pe piața românească, ...
Cazurile de malpraxis medical au început să se înmulțească. Ce trebuie să știi ca parte vătămată a unui act medical corupt înainte de intentarea unui proces – Avocat Radu Pavel
Cazurile de malpraxis medical au început să se înmulțească. Ce trebuie să știi ca parte vătămată a unui act medical ...
În ultimii ani, cazurile de malpraxis întâlnite în instanțele de judecată și pentru care societățile de asigurări ...