MT: Restructurările la CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă vor fi prin disponibilizări voluntare

Prin semnarea contractului de privatizare a CFR Marfă SA nu este prevăzută nicio înţelegere oficială referitoare la disponibilizarea salariaţilor, iar restructurările de personal de la CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă se vor face prin disponibilizări voluntare, precizează un comunicat al Ministerului Transporturilor /MT/ remis luni AGERPRES.
Economica.net - lun, 15 iul. 2013, 18:49
MT: Restructurările la CFR SA, CFR Călători şi CFR Marfă vor fi prin disponibilizări voluntare

Potrivit MT, angajaţii acestor companiilor vor beneficia de prevederile OUG nr. 36/2013, privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare.

‘Menţionăm că la ultima întâlnire pe care conducerea Ministerului Transporturilor a avut-o cu partenerii sociali din sistemul feroviar, aceştia au primit asigurări că se vor întreprinde toate demersurile necesare astfel încât salariaţii care vor fi disponibilizaţi să beneficieze de protecţie socială, prin acordarea de salarii compensatorii, conform actului normativ menţionat’, se mai spune în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Cel mai bogat om din lume: E timpul ca Zelenski să plece de la conducerea Ucrainei – Ce spune Elon Musk
Miliardarul Elon Musk şi-a reiterat joi apelul pentru plecarea preşedintelui Volodimir Zelenski de la conducerea Ucrainei, pe fondul tot mai multor întrebări cu privire la sprijinul Statelor......
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ASF
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ...
Piaţa obligaţiunilor municipale din România are un potenţial ridicat de dezvoltare, în condiţiile în care valoarea ...
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Dacă firma ta face angajări în ultimul trimestru al anului, ești într-un grup mai mic decât ai crede. În studiul ManpowerGroup ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni din 2026 – date INS
Producţia industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni din 2026 – date INS
Producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 3,4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară ...