UniCredit susţine că o ieşire rapidă de pe piaţa din Rusia nu este posibilă

O ieşire a UniCredit de pe piaţa din Rusia nu poate şi nu trebuie să se facă peste noapte, a răspuns conducerea băncii italiene la o întrebare adresată de acţionari înaintea Adunării Generale Anuale de vineri, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 07 apr. 2022, 10:42
UniCredit susţine că o ieşire rapidă de pe piaţa din Rusia nu este posibilă

UniCredit, care se numără printre băncile europene cu cea mai mare expunere pe Rusia, finalizează în prezent o evaluare internă a impactului acestei retrageri, a subliniat grupul italian.

„Vânzarea unei băncii care are peste 4.000 de angajaţi şi care deserveşte peste 1.500 de companii, dintre care 1.250 sunt firme europene, nu poate şi nu trebuie să se facă peste noapte”, a răspuns UniCredit. „Nu putem trage concluzii peste noapte, dar vom anunţa noi detalii în curând”, se mai arată în răspunsul UniCredit.

Directorul general de la UniCredit, Andrea Orcel, a declarat luna trecută că banca italiană analizează modalităţile pentru a ieşi de pe piaţa din Rusia, după invadare Ucrainei, adăugând însă că este vorba de o decizie extrem de complexă care va necesita timp.

Datele Băncii Reglementelor Internaţionale (BIS) arată că în Europa, băncile italiene şi franceze au cea mai mare expunere la Rusia, ambele cu puţin peste 25 de miliarde de dolari la finele lunii septembrie 2021, urmate de băncile din Austria, cu o expunere de 17,5 miliarde de dolari. Comparativ, expunerea pe Rusia a băncilor americane este de 14,7 miliarde de dolari.

În rândul băncilor individuale, divizia din Rusia a grupului austriac Raiffeisen Bank International (RBI) este a noua cea mai mare bancă din această ţară, cu active de 15,8 miliarde de euro, 8.700 de angajaţi şi peste 4,5 milioane de clienţi. Subsidiara UniCredit este a 14-a cea mai mare bancă din Rusia, expunerea sa fiind de 14,2 miliarde de euro.

Grupul UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale. În România, Grupul UniCredit este prezent prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.

Te-ar mai putea interesa și
Summit pentru Guvernanță Digitală: Nicușor Dan, printre participanți
Summit pentru Guvernanță Digitală: Nicușor Dan, printre participanți
Edge Institute organizează, la Palatul Cotroceni, cea de-a doua ediție a Summitului pentru Guvernanță Digitală pe 19 noiembrie 2026, între orele 09.00 și 16.00, sub Înaltul Patronaj al......
Inteligenţă artificială – Riscurile asociate AI ar putea depăşi oportunitățile, fără măsuri de protecţie şi un cadru etic (FMI)
Inteligenţă artificială – Riscurile asociate AI ar putea depăşi oportunitățile, fără măsuri de protecţie ...
Riscurile asociate inteligenţei artificiale (AI) ar putea depăşi oportunităţile pe care aceasta le oferă, dacă nu ...
Concediu de creşterea copilului pentru bunicii angajaţi – programul de guvernare Niculescu
Concediu de creşterea copilului pentru bunicii angajaţi – programul de guvernare Niculescu
Propunerea de concediu pentru creşterea copilului acordat bunicilor angajaţi apare în programul de guvernare al premierului ...
Fuziune de 3 miliarde de euro în agricultura franceză, cu impact și în România. Consiliul Concurenței a dat undă verde
Fuziune de 3 miliarde de euro în agricultura franceză, cu impact și în România. Consiliul Concurenței a dat undă verde
Consiliul Concurenței a autorizat fuziunea dintre giganții francezi Maïsadour și Euralis, ambii prezent pe piața din ...