Constantin Niţă: Vom face un fond de investiţii în energie

Un fond de investiţii pentru energie, care va asigura finanţarea unor proiecte în acest domeniu, va fi constituit din pachetele minoritare de acţiuni pe care statul le deţine la companiile din sectorul energetic, a anunţat marţi, la Mioveni, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă.
Economica.net - mar, 16 iul. 2013, 10:56
Constantin Niţă: Vom face un fond de investiţii în energie

„Vom face un fond de investiţii în energie (…) creat prin participaţiile minoritare ale statului la toate companiile energetice privatizate. Deci tot ce are statul minoritar, acele participaţii vor intra în fondul de investiţii pentru energie, pe care după aceea dorim să-l cotăm la bursă şi banii pe care îi obţinem să-i investim în domeniul energetic”, a declarat Niţă.

El nu a exclus posibilitatea ca, pe viitor, şi alte companii din domeniul energetic să contribuie la acest fond.

„În faza actuală credem că întâi ar merge participaţiile minoritare şi apoi, în funcţie de cum se creionează strategia pentru anii viitori, vom lua o decizie dacă în acest fond vor intra şi celelalte companii. Deocamdată suntem în faza de început a elaborării strategiei energetice a României pe 20-25 de ani şi vom vedea care sunt direcţiile”, a explicat ministrul.

În opinia sa, România va trebui să-şi adapteze strategia energetică la realităţile actuale şi să-şi coreleze producţia cu nivelul cererii de pe piaţă.

„Abordarea strategică va trebui să fie spre piaţă şi nu spre producţie. Până acum am avut o abordare strategică spre producţie de energie şi nu spre piaţa de energie. Acum lucrurile s-au schimbat şi iată că trebuie să ne gândim mai mult la piaţă decât la producţie”, a spus Constantin Niţă.

Ministrul delegat pentru Energie a vizitat, marţi, Sucursala de Cercetări Nucleare de la Mioveni, însoţit de mai mulţi parlamentari şi reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...