Banca Centrală a Rusiei a redus dobânda de bază de la 20% la 17%

Banca Centrală a Rusiei a anunţat vineri o decizie surprinzătoare de reducere a dobânzii de politică monetară, de la 20% până la 17%, după ce la debutul invaziei în Ucraina autoritatea monetară a dublat dobânda cheie, până la 20%, informează AFP.
AGERPRES - vin, 08 apr. 2022, 12:53
Banca Centrală a Rusiei a redus dobânda de bază de la 20% la 17%

Această reducere, care va intra în vigoare începând de luni 11 aprilie este justificată prin faptul că „riscurile la adresa stabilităţii financiare sunt în continuare prezente, dar au încetat să crească, pentru moment”, graţie în special restricţiilor impuse asupra mişcărilor de capital, a informat Banca Centrală a Rusiei într-un comunicat de presă.

Instituţia a adăugat că va lua în calcul riscurile ridicate de condiţiile interne şi externe atunci când va decide politica monetară, adăugând că este posibil să adopte noi reduceri de dobândă la viitoarele reuniuni.

Rubla rusească a pierdut până la 40% din valoare în raport cu dolarul după ce SUA şi aliaţii săi au impus sancţiuni Rusiei după invazia din 24 februarie, dar şi-a revenit în ultimele săptămâni graţie restricţiilor asupra mişcărilor de capital introduse de Moscova, precum şi continuării intrărilor de valută de pe urma exporturilor de petrol şi gaze.

Ca urmare a sancţiunilor financiare fără precedent impuse Rusiei de Occident după invadarea Ucrainei, Banca Centrală a Rusiei a ordonat băncilor comerciale să plafoneze suma pe care clienţii o pot retrage din depozitele lor în valută la 10.000 de dolari americani. În plus, băncile comerciale sunt obligate să nu mai vândă valută forte clienţilor. De asemenea, bursa de valori de la Moscova a fost închisă aproape o lună, iar Fondul suveran al Rusiei a devenit cumpărător de active pentru a păstra valoarea companiilor listate.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea malefică a AI este văzută drept o ameninţare la adresa umanităţii până în anul 2100
Utilizarea malefică a AI este văzută drept o ameninţare la adresa umanităţii până în anul 2100
Utilizarea malefică a inteligenţei artificiale (IA) este listată, printre alţi factori de sănătate, sociali şi de mediu, ca o ameninţare la adresa umanităţii, potrivit unui raport privind......
Acordul privind vânzarea de motorină dintre Trump şi Putin, o „mare palmă dată Europei”
Acordul privind vânzarea de motorină dintre Trump şi Putin, o „mare palmă dată Europei”
Prim-ministrul ceh Andrej Babis a calificat acordul dintre SUA şi Rusia privind vânzarea de motorină rusească o "mare ...
Armistiţiu energetic Rusia-Ucraina. Zelenski spune că nu era la curent cu acesta, dar este gata să-l accepte
Armistiţiu energetic Rusia-Ucraina. Zelenski spune că nu era la curent cu acesta, dar este gata să-l accepte
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică pentru site-ul Axios că nu era la curent cu aşa-numitul ...
Un nou atac asupra aeroportului din Riad
Un nou atac asupra aeroportului din Riad
Coaliţia militară condusă de saudiţi care susţine guvernul recunoscut la nivel internaţional al Yemenului a anunţat ...