Record după 1989: peste 72.000 de locuințe finalizate în 2021

Anul 2021 a venit cu un nou record pe piața rezidențială: 72.522 de locuințe fiind finalizate la nivel național, în creștere cu 7% față de 2020, potrivit datelor Institutului Național de Statistică centralizate de Cushman & Wakefield Echinox.
Andrada Ghira - lun, 11 apr. 2022, 11:17
Record după 1989: peste 72.000 de locuințe finalizate în 2021

În perioada 2016-2020, pe fondul unor creșteri solide atât din punct de vedere economic cât și a puterii de cumpărare, s-a înregistrat o medie națională anuală de aproximativ 60.100 de locuințe livrate, cu un vârf de 67.816 în 2020, precedentul an record de după 1989.

În București (13.344) și Ilfov (8.666) au fost finalizate în total 22.010 locuințe în 2021 (o creștere anuală de 6%), având o cotă de piață de 30% din totalul livrărilor la nivel național.

De asemenea, județe precum Timiș (7.460 locuințe finalizate, +24%), Iași (3.389, +66%), Arad (1.042, +74%) sau Bistrița Năsăud (1.029, +51%) au consemnat o evoluție pozitivă din această perspectivă.

Pe de altă parte, un număr mai redus de livrări noi comparativ cu 2020 a fost realizat în Cluj (4.675, -15%), Brașov (2.986, -27%) sau Bacău (768, -43%), județe care, deși au înregistrat un recul în 2021, s-au aflat în anii anteriori printre zonele fruntașe din punct de vedere al evoluției acestui indicator.

Ce urmează pe piața de locuințe

„2021 a fost un an record al pieței rezidențiale din perspectiva locuințelor finalizate și a faptului că majoritatea covârșitoare a acestora a fost absorbită în interval foarte scurt de clienți. 2022 se prefigurează a fi un an mai complicat. Asta pe fondul creșterii continue a prețurilor materialelor de construcție și a inflației ce a atins un nivel de 8,5% în luna februarie. Mai sunt și incertitudinile cauzate de războiul aflat în desfășurare în Ucraina. De asemenea, creșterea dobânzii de politică monetară este de așteptat să aibă un impact direct asupra creditării, mai ales începând cu al doilea semestru al anului. Acest lucru probabil va încetini atât livrările de noi locuințe, dar și tranzacțiile ulterioare. Există în schimb premisele ca, începând cu prima parte a anului viitor, inflația să fie ținută sub control, iar impactul acesteia asupra creditării să fie diminuat. Acest lucru ar mai reduce incertitudinea din acest segment, care are fără discuție nevoie de noi proiecte de calitate, luând în calcul că mai puțin de 15% din stocul de locuințe la nivel național a fost finalizat după 1989”, spune Vlad Săftoiu, Head of Research, Cushman & Wakefield Echinox.

CITEȘTE ȘI Harta celor mai mari piețe imobiliare din România. Unde se vând cele mai multe apartamente și case cu terenuri

Fotografie de Cytonn Photography pe Unsplash

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria – Soluţia pentru criza carburanților. Ajutor lunar de 20 de euro pentru 1,1 mil. persoane
Bulgaria – Soluţia pentru criza carburanților. Ajutor lunar de 20 de euro pentru 1,1 mil. persoane
Circa 1,1 milioane de bulgari cu venituri brute sub 652 de euro vor primi 20 de euro pe lună sub formă de ajutor de stat începând de joi, pentru a compensa creşterea preţurilor la combustibili......
ANAF: Un control pe prețuri de transfer și exporturi de profit al Fiscului din Ploiești a stabilit impozit suplimentar pe profit de 8 milioane de euro pentru o multinațională
ANAF: Un control pe prețuri de transfer și exporturi de profit al Fiscului din Ploiești a stabilit impozit suplimentar ...
Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești ...
Ford Transit City, un nou vehicul electric comercial pentru companiile care lucrează în orașe
Ford Transit City, un nou vehicul electric comercial pentru companiile care lucrează în orașe
Ford Pro, divizia de vehicule comerciale a grupului american, a anunțat astăzi lansarea modelului Transit City, al cincilea ...
Blocaj total. Ultima lună complet confirmată pentru decontare pe schema de sprijin pe energie este ianuarie 2024 – Şeful AFEER
Blocaj total. Ultima lună complet confirmată pentru decontare pe schema de sprijin pe energie este ianuarie 2024 – ...
Ultima lună complet confirmată pentru decontarea schemei de sprijin pentru energia electrică este ianuarie 2024 şi am ...