Adrian Streinu-Cercel: Vaccinarea antigripală se poate face foarte uşor la nivelul farmaciilor

Vaccinarea antigripală se poate face foarte uşor la nivelul farmaciilor cu circuit deschis, a declarat marţi preşedintele Comisiei de Sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel.
AGERPRES - mar, 12 apr. 2022, 12:18
Adrian Streinu-Cercel: Vaccinarea antigripală se poate face foarte uşor la nivelul farmaciilor

„În momentul de faţă este şi disponibilitate din partea unor lanţuri de farmacii pentru a participa la programele de vaccinare. Vorbesc de vaccinările pe de o parte în programele auxiliare din Programul Naţional de Imunizare, dar, de ce nu, vor putea fi implicate şi în viitor. Vaccinarea antigripală este una care se poate face foarte uşor la nivelul farmaciilor cu circuit deschis, dar mai mult decât atât cred că farmaciştii ar trebuie să îşi schimbe în primul rând statutul şi respectiv responsabilităţile pe care le au într-o societate în acest secol al XXI-lea. (…) Ei (n.r. farmaciştii) ar putea să fie o placă turnantă pentru formarea de calitate a persoanelor care ajung în farmacii. (…) Ministerul Sănătăţii ar trebui să vadă cât se poate de bine partea de prevenţie şi respectiv de informaţii cuantificabile care pot să ajungă la populaţie în mod corect”, a spus Adrian Streinu-Cercel, la dezbaterea online „Prevenţia şi descoperirea precoce a îmbolnăvirilor, soluţii pentru creşterea rezilienţei în sistemul sanitar”.

El a dat ca exemplu în acest sens Franţa, unde se face imunizarea antigripală în farmacii.

„Dacă în Franţa vaccinarea în farmacii, vorbesc de vaccinul antigripal, se face de uz curent, nu văd de ce nu am putea să facem şi noi în România. Dacă vă aduceţi aminte, inclusiv acum în pandemie s-a lansat discuţia ca farmaciile să contribuie la Programul de vaccinare în aşa fel încât vaccinarea să fie accelerată. Din păcate, aceste lucruri nu au ajuns să fie şi finalizate, dar odată deschisă această uşă evident că ea poate să fie accesată şi pusă şi în practica de zi cu zi”, a afirmat Adrian Streinu-Cercel.

Te-ar mai putea interesa și
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani după preluarea Distribuție Energie Oltenia
Ce angajamente și-a luat grupul Premier Energy în fața Consiliului Concurenței, care trebuie respectate timp de doi ani ...
Poziția viitoare a Premier Energy, care, după achiziția principalei firme de furnizare din zona Oltenia pentru casnici, este pe cale să preia și distribuția din zonă (DEO), va face din......
Șeful Bundesbank, Joachim Nagel, spune că economia Germaniei s-ar putea consolida în anii următori și că BCE ar putea continua să crească rata dobânzii de referință
Șeful Bundesbank, Joachim Nagel, spune că economia Germaniei s-ar putea consolida în anii următori și că BCE ar putea ...
Preşedintele Băncii Centrale a Germaniei, Joachim Nagel, a declarat vineri că avansul economiei ţării s-ar putea consolida ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ministerul Mediului va emite „în câteva zile” acordul de mediu revizuit pentru tronsoanele montane – secretar de stat USR
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ministerul Mediului va emite „în câteva zile” acordul de mediu revizuit ...
Ministerul Mediului va emite în câteva zile acordul de mediu revizuit pentru tronsoanele montane ale Autostrăzii Sibiu ...
Diana Buzoianu anunță că a aprobat astăzi bugetul Romsilva pe 2026. „Avem un buget care va cuprinde un profit de peste 105 milioane de lei”
Diana Buzoianu anunță că a aprobat astăzi bugetul Romsilva pe 2026. „Avem un buget care va cuprinde un profit de ...
Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al Romsilva a fost aprobat vineri şi prevede un profit de peste 105 milioane de lei, ...