Canadienii de la El Dorado amână cu cel puţin un an proiectul minier de la Certej

Compania canadiană Eldorado Gold, care s-a asociat cu Minvest Deva pentru exploatarea proiectului minier de la Certej, judeţul Hunedoara, a anunţat că va reduce investiţiile în acest an, inclusiv cele din România.
Economica.net - mie, 17 iul. 2013, 13:07
Canadienii de la El Dorado amână cu cel puţin un an proiectul minier de la Certej

Eldorado Gold va reduce investiţiile planificate pentru acest an cu 35% pe fondul scăderii preţului la aur. Preţul aurului a scăzut în ultimele luni la 1.300 de dolari/uncie faţă de nivelul de 1.674 de dolari/uncie cât era la începutul anului.

Proiectele care vor fi amânate până în 2016-2017 sunt cele din România, cel de la Certej, Turcia şi Grecia. Astfel, canadienii îşi reduc cheltuielile de capital estimate iniţial la 670 de milioane de dolari, la 460 de milioane de dolari. Şi investiţiile pe segmentul de exploatare a fost redus de la 98,5 milioane de dolari, la 51 de milioane de dolari.

Activitatea de explorare a minei de la Certej era planificată să înceapă în trimestrul al doilea al lui 2015, cu o producţie anuală de aur estimată la 130.000 de uncii, iar cea de argint la 660.000 de uncii.

În toamna anului trecut, ministrul mediului Rovana Plumb anunţa că Agenţia pentru Protecţia Mediului va cere Tribunalului Bucureşti anularea acordului de mediu pentru proiectul de la Certej. Cererea a fost înregistrată la tribunal, iar termenul de judecată este stabilit pentru 1 octombrie 2013.

Canadienii au preluat la sfârşitul anului 2011 firma European Goldfields, care avea o participaţie de 80% din Deva Gold. Restul acţiunilor sunt deţinute de compania de stat Minvest Deva.

Eldorado este o companie de exploatare a zăcământului aurifer cu operaţiuni în Turcia, China, Grecia, Brazilia şi România.

 

Te-ar mai putea interesa și
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru exportul de animale în țara asiatică
ANSVSA anunță că în scurt timp ar putea fi semnate certificatele sanitare-veterinare între România și India pentru ...
Perspectiva semnării, într-un termen cât mai scurt, a certificatelor sanitare veterinare necesare schimburilor comerciale dintre România şi India a fost unul dintre subiectele discutate de......
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră în linie dreaptă
Ce se întâmplă după demolarea liceului din Sectorul 6: Proiectul de 326 de milioane de lei pentru noul mega-campus intră ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat că va semna în următoarele zile recepția lucrărilor de demolare ale Colegiului Tehnic ...
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Calea ferată București – Giurgiu: Lucrările de modernizare au ajuns la stadiul de 19%
Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. prezintă evoluția lucrărilor aferente Lotului 2 al proiectului „Modernizarea ...
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului financiar
Piețele globale sunt în alertă: raportările băncilor americane pun la încercare speranțele de redresare ale sectorului ...
Marile bănci intră în centrul atenției săptămâna aceasta pentru a-și prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...