Putin spune că Rusia îşi poate redirecţiona exporturile energetice în altă parte decât în Occident

 Rusia îşi poate redirecţiona cu uşurinţă exporturile vaste de resurse energetice în altă parte decât în Occident, către ţări care chiar au nevoie de ele în timp ce creşte consumul intern de petrol, gaze şi cărbune, a declarat miercuri preşedintele Vladimir Putin, citat de Reuters.
AGERPRES - mie, 13 apr. 2022, 15:34
Putin spune că Rusia îşi poate redirecţiona exporturile energetice în altă parte decât în Occident

Statele Unite, Canada, Marea Britanie şi Australia au impus interdicţii asupra importurilor de petrol ruseşti ca răspuns la ceea ce Moscova numeşte operaţiune militară specială în Ucraina, în timp ce Uniunea Europeană rămâne divizată în această problemă.

„Când vine vorba de petrolul rusesc, gaze şi cărbune, vom putea creşte consumul lor pe piaţa internă, stimula procesarea în profunzime a materiilor prime”, a declarat Putin la o reuniune televizată cu oficiali pentru a discuta despre dezvoltarea Arcticii ruse.

„Vom creşte de asemenea furnizarea de resurse energetice către alte regiuni ale lumii unde este cu adevărat nevoie de ele”, a adăugat el.

Potrivit lui Putin, Occidentul este de vină pentru criza energetică prin care trece pentru că nu cooperează cu Rusia.

„Refuzul mai multor ţări occidentale de a coopera în mod normal (cu Rusia), inclusiv în ceea ce priveşte resursele energetice ruse (…), a lovit deja milioane de europeni, a provocat o adevărată criză energetică”, a declarat el.

„Desigur, ne confruntăm şi cu probleme, dar acest lucru deschide noi oportunităţi”, a adăugat el.

Putin a mai spus că „ţările neprietenoase” au distrus lanţurile de aprovizionare în regiunile arctice ale Rusiei şi unele state nu îşi îndeplinesc obligaţiile contractuale, creând probleme pentru Moscova.

Moscova este gata să vândă petrol şi produse petroliere către „ţări prietenoase în orice interval de preţ”, a declarat ministrul energiei Nikolai Şulghinov miercuri ziarului Izvestia, în timp ce cumpărătorii tradiţionali evită livrările ruseşti, forţând Moscova să reducă producţia de petrol.

Rusia afirmă că scopul său este demilitarizarea şi „denazificarea” vecinului său sudic într-o operaţiune întâmpinată cu rezistenţă puternică din partea forţelor ucrainene şi care a declanşat sancţiuni occidentale extinse.

Te-ar mai putea interesa și
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu majorări de 39,46%, 37,61% şi, respectiv,......
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.