OVES Enterprise, start-up de dezvoltare de software din Cluj, este prima companie din România care le oferă angajaților opțiunea de lucru remote pe viață

OVES Enterprise, companie românească de dezvoltare de software, înființată în 2015 la Cluj-Napoca, le oferă angajaților posibilitatea de a lucra tot timpul de la distanță. Angajații OVES Enterprise nu vor fi nevoiți să se întoarcă la birou și vor putea să își desfășoare activitatea de oriunde din lume.
Lidia Neagu - J, 14 apr. 2022, 12:19
OVES Enterprise, start-up de dezvoltare de software din Cluj, este prima companie din România care le oferă angajaților opțiunea de lucru remote pe viață

OVES Enterprise devine, astfel, prima companie din România care oferă acest beneficiu tuturor angajaților și vine să sprijine cerințele colaboratorilor de a lucra într-o companie flexibilă, care susține echilibrul între viața personală și cea profesională.

Compania are, în prezent, 107 colaboratori, 30 dintre aceștia fiind angajați în ultimele 3 luni. Oricine din echipă își poate alege modul în care să își desfășoare activitatea: la birou, hibrid, sau doar de la distanță (full remote lifetime), având, de asemenea, libertatea de a schimba oricând modul de lucru.

„Am urmărit tendințele din HR care adresează acest subiect și am discutat deschis cu programatorii, a căror dorință de a nu reveni la birou este corect argumentată de rezultatele bune pe care le-am observat în pandemie. În ultimii doi ani, am realizat că, atâta timp cât proiectele sunt livrate la timp, contează mai puțin locul de unde lucrăm. Suntem concentrați pe ce livrăm, nu de unde anume livrăm”, spune Mihai Filip, CEO OVES Enterprise, menționând că planul este ca, la final de an, echipa companiei să depășească 200 de angajați.

Echipa OVES Enterprise este multiculturală, cu angajați care lucrează în România, Austria, Germania, Franța, SUA, Marea Britanie, Ucraina, Spania, Emiratele Arabe Unite și Africa de Sud, iar diferențele de fus orar, deși, în medie de 1 oră – 2 ore, ajung și la 8 ore.

„Pandemia a schimbat radical piața muncii. În prezent, majoritatea colaboratorilor noștri lucrează de la distanță. La birou vin aproximativ 5% și sunt, de obicei, din managementul companiei. Circa  10% lucrează hibrid, iar restul full remote. În ultimul timp, 5 angajați români s-au mutat de tot în Spania, 2 în Sudul Franței și 2 în SUA”, mai spune Mihai Filip. „Oamenii pot veni oricând doresc la birou dacă vor să socializeze, dar majoritatea developerilor noștri sunt seniori, au aproximativ  35 – 40 de ani, au familii, și preferă să își petreacă timpul liber cu familia sau cu prietenii apropriați. La birou avem curte cu șezlonguri și grătar, pentru a asigura un mediu plăcut de întâlnire între colegi și facem destul de des întâlniri și mici petreceri cu echipa, la care, de multe ori, participă chiar și cei care nu sunt din Cluj”.

Oferirea posibilității angajaților să lucreze de la distanță a venit însă și cu noi implementări în companie la nivel de securitate. Abordarea OVES Enterprise reunește conceptele de convergență și consolidare pentru a oferi o protecție completă din punct de vedere al securității cibernetice pentru toți utilizatorii, dispozitivele și aplicațiile.

„Fortinet este una dintre soluțiile din centrul infrastructurii de rețelistică pentru protecție avansată împotriva amenințărilor, ce oferă firewall de ultimă generație, sistem de prevenire a intruziunilor, gateway web securizat, rapoarte, identity access management, informații în timp real asupra amenințărilor și multe altele”, adaugă Mihai Filip.

Cât despre instrumentele efective prin care colaboratorii OVES Enterprise își pot desfășura activitatea, compania folosește mai multe aplicații, dar preponderent JIRA, de cele mai multe ori developerii înregistrând orele lucrate direct la client, unde se află tool-ul de tracking. De asemenea, desfășurarea activității este pe bază de proiecte de tipul time & material, în sprinturi de câte 2 săptămâni, astfel încât poate fi monitorizat exact timpul necesar rezolvării fiecărei acțiuni.

OVES Enterprise este o companie românească de dezvoltare de software, înființată în 2015 la Cluj-Napoca. Începând cu anul 2019, strategia OVES a inclus oferirea de servicii mai complexe de software development pentru proiecte din zona automotive, eCommerce, fintech, telecom, instituții guvernamentale internaționale etc., compania devenind partener tehnologic pentru proiecte complexe și sofisticate din punct de vedere tehnologic. În prezent, 80% din cifra de afaceri a  companiei este generată de proiecte din afara României, ce integrează tehnologii noi din sfera inteligenței artificiale şi big data. OVES Enterprise are, în prezent, 107 angajați și birouri în România, Germania și Emiratele Arabe Unite.

Te-ar mai putea interesa și
Tren metropolitan Cluj-Napoca. Oferte din România, Polonia și Kazahstan pentru înlocuirea de șine pe 50 km de cale ferată
Tren metropolitan Cluj-Napoca. Oferte din România, Polonia și Kazahstan pentru înlocuirea de șine pe 50 km de cale ferată
Compania Naţională de Căi Ferate "CFR" S.A. a anunţat a primit ofertele pentru lucrările de reabilitare a liniilor CF 300 şi 412, pe tronsonul Cluj-Napoca - Apahida - Jucu - Bonţida, parte a......
Diana Buzoianu: Barajul de la Mihăileni va fi realizat în continuare, documentele vor fi refăcute cu respectarea tuturor prevederilor legale
Diana Buzoianu: Barajul de la Mihăileni va fi realizat în continuare, documentele vor fi refăcute cu respectarea tuturor ...
Barajul de la Mihăileni va fi realizat în continuare, iar documentele vor fi refăcute cu respectarea tuturor prevederilor ...
Ministrul Justiției a făcut propunerile pentru numirea șefilor celor mai importante parchete din țară: Cristina Chiriac procuror general, Viorel Cerbu la DNA și Codrin Miron la DIICOT
Ministrul Justiției a făcut propunerile pentru numirea șefilor celor mai importante parchete din țară: Cristina Chiriac ...
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu (foto), a anunţat, luni, că i-a propus pe Cristina Chiriac pentru funcţia de procuror ...
Analiză Ebury: Cum au reacționat piețele după bombardamentele SUA și ale Israelului asupra Iranului și care e cel mai mare risc
Analiză Ebury: Cum au reacționat piețele după bombardamentele SUA și ale Israelului asupra Iranului și care e cel mai ...
Deși momentul și amploarea acțiunii militare a SUA împotriva Iranului i-au luat pe mulți prin surprindere, impactul ...