cora deschide două magazine de proximitate Urban, în București și anunță alte cinci până la finele anului

Retailerul franco-belgian cora, parte a grupului Louis Delhaize, deschide primele cora Urban din acest an și ajunge la o rețea de cinci unități de proximitate în București și Ilfov. Planul este să mai inaugureze alte cinci până la finele acestui an.
Alina Stanciu - lun, 18 apr. 2022, 10:20
cora deschide două magazine de proximitate Urban, în București și anunță alte cinci până la finele anului

cora continuă să dezvolte cel mai nou concept al său, cora Urban, și deschide primele două noi magazine în București, din acest an. Acestea sunt amplasate pe Strada Lânăriei nr. 90 și pe Șoseaua Ștefan cel Mare nr. 56- 58 și oferă clienților posibilitatea de a achiziționa produse direct din magazin, dar și de a ridica comenzile plasate online, într-un moment anterior. Magazinele cora Urban au suprafețe de aproximativ 200 mp și un format 3 în 1 – sunt magazine de proximitate standard, puncte de ridicare (pick-up) a comenzilor plasate online, pe www.cora.ro,  și sunt integrate în divizia cora Express, oferind astfel posibilitatea locuitorilor din zonă să-și comande produse cu livrare acasă în 30 de minute prin partenerii Glovo și Tazz by emag.

Locuitorii din proximitatea magazinelor cora Urban pot comanda și online și vor primi comenzile acasă în maximum 12 ore sau în maximum 45 de minute prin cora Express. De exemplu, pot comanda dimineața și reveni seara pentru produse.

Economica a scris despre aceste magazine aici

„Deschidem 2 magazine cora Urban simultan, ceea ce confirmă preocuparea cora de a dezvolta formate de shopping accesibile tuturor clienților. Dezvoltarea cora Urban face parte din strategia de dezvoltare a cora România în următorii ani. Am gândit un tip de magazin dinamic, cu produse diverse din cele mai căutate game, cu o organizare atrăgătoare și eficientă, cu servicii mixte, de la plata unor facturi, până la ridicarea comenzilor online din magazin și integrarea produselor în alte marketplace-uri. Este un concept apreciat de clienți și lucrăm în permanență la integrarea feedback-ului fiecărui client, astfel încât să asigurăm nu doar o proximitate prin locație, ci și o experiență plăcută la cumpărături și o bună relație cu clienții”, a spus Claudia Badea, director pentru Comerțul Digital.

Celelalte magazine cora Urban sunt situate pe Calea Moșilor nr.284, Bd. Ion Mihalache nr.40 și în Avangarde City.

Vor 10 magazine până la finele anului

„Rețeaua cora Urban va continua să se dezvolte în Capitală anul acesta și în alte oraşe anul viitor”, anunță compania care și-a planificat să „ajungă la 10 magazine până la finalul anului”. „cora lucrează la o rețea de aprovizionare pentru cora Urban care să includă furnizori locali pentru produse de pâine și patiserie, legume, fructe și flori”.

Cele mai căutate produse din magazinele cora Urban sunt băuturile nonalcoolice, produsele de tabac, cele de bază, semipreparatele, ready-to-go, ready to eat și lactatele, acestea completând coșul săptămânal prin cumpărături aproape de casă.

Clienții găsesc în cora Urban 3.000 de produse pe raft –  de la produse bio, legume și fructe, dar și sortimente ready to eat (salate și sendvișuri), produsele pentru îngrijirea copiilor, articolele pentru casă, mâncarea pentru animale, produsele din carne, cu focus pe cea românească, tranșată de măcelarii cora, dar și produsele proaspete din laboratoarele de cofetărie și patiserie cora, lactate și pâine, inclusiv artizanală. În magazine sunt disponibile o imprimantă și un terminal pentru plata facturilor.

cora România, parte a grupului Louis Delhaize, este un brand prezent pe piața românească din 2003 ce operează 10 hipermarketuri în București și în marile orașe, lanțul cora Urban și platforma de e-commerce cora.ro, pe care sunt listate peste 40.000 de produse.

În 2013, prin intermediul platformei cora.ro, este lansat serviciul de livrare la domiciliu, cora devenind primul mare lanț comercial cu livrare tip drive din România. Începând cu 2020 serviciul coraExpress extinde accesul la cumpărături online, prin comenzi din aplicațiile Glovo, Foodpanda și Tazz, cu livrare în mai puțin de 60 de minute.

Te-ar mai putea interesa și
GreenPoint Management, creștere substanțială a cantității de deșeuri preluate și valorificate în 2023. “Ne-am adaptat la toate provocările”
GreenPoint Management, creștere substanțială a cantității de deșeuri preluate și valorificate în 2023. “Ne-am adaptat ...
GreenPoint Management, companie care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorilor în domeniul gestionării ambalajelor și deșeurilor de ambalaje la nivel național,......
SUA: Expansiunea parcurilor fotovoltaice pune în pericol o parte dintre cele mai bune terenuri arabile
SUA: Expansiunea parcurilor fotovoltaice pune în pericol o parte dintre cele mai bune terenuri arabile
Boom-ul energiei regenerabile riscă să prejudicieze o parte dintre cele mai bune terenuri arabile din America, în state ...
Turcia îl sprijină pe Rutte pentru funcţia de secretar general al NATO – presă
Turcia îl sprijină pe Rutte pentru funcţia de secretar general al NATO – presă
Turcia a decis să sprijine candidatura prim-ministrului olandez în exerciţiu, Mark Rutte, la funcţia de secretar general ...
Borrell cere „să nu se deschidă cutia Pandorei a noilor războaie”
Borrell cere „să nu se deschidă cutia Pandorei a noilor războaie”
Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe al Uniunii Europene (UE), Josep Borrell, a cerut duminică "să nu se deschidă ...